FacebookTwitterLinkedIn

Uniunea Europeană este „gata să discute cu noua administrație” în fața unor posibile tensiuni comerciale cu Statele Unite ale Americii, a declarat joi ambasadoarea UE la Washington, Jovita Neliupsiene, după ce Donald Trump a declarat că blocul comunitar tratează SUA „în mod nedrept”.

Jovita Neliupsiene: „Suntem pregătiți să discutăm cu noua administrație cum ne putem consolida relațiile, fie că este vorba despre energie, apărare, comerț (…) sau orice alt sector. Menținem relații comerciale și de investiții strânse, coordonate și echilibrate”, conform Agerpres.

La Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveția, Donald Trump declarase că „UE ne tratează foarte nedrept, foarte rău”. El a acuzat în special blocul că impune SUA „taxe și taxe vamale” Statelor Unite, care „îngreunează foarte mult importul produselor în Europa”, în timp ce cei 27 „își vând produsele în Statele Unite”.

Ambasadoarea Jovita Neliupsiene a mai menționat între altele că Uniunea Europeană este „cel mai mare consumator de gaz natural lichefiat american” și că „europenii sunt printre cei mai mari consumatori de mărci americane, ca Tesla și Apple. În același timp, UE se numără printre primele trei destinații de export pentru 46 de state americane, iar investițiile UE la nivel național susțin milioane de locuri de muncă din SUA.”

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.