FacebookTwitterLinkedIn

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a anunțat luni că sectorul petrolier mondial va avea nevoie de investiții de 17,4 miliarde de dolari până în anul 2050, adică aproximativ 650 miliarde de dolari anual, pentru a răspunde cererii globale de energie, transmite Agerpres.

Declarația vine în contextul unei dezbateri intense despre viitorul energiei și tranziția către surse mai sustenabile, relatează agenția EFE.

Secretarul general al OPEC, Haitham al-Ghais, a subliniat într-un articol publicat pe site-ul organizației că petrolul și gazele naturale vor rămâne esențiale pentru securitatea energetică globală. El consideră că sursele de energie regenerabilă trebuie să se adauge celor convenționale, nu să le înlocuiască.

Această poziție contrazice estimările Agenției Internaționale a Energiei (IEA), care prognozează un vârf al cererii de petrol la sfârșitul acestui deceniu, urmat de un declin gradual. Al-Ghais respinge aceste previziuni, calificându-le drept „eronate” și „nerealiste”, avertizând că o astfel de viziune poate genera provocări majore pentru securitatea energetică și reducerea emisiilor.

Potrivit lui Al-Ghais, consumul global de petrol continuă să crească anual, impulsionat de dezvoltarea economică, urbanizarea și creșterea populației în țările emergente. În acest context, OPEC estimează că industria petrolieră mondială va necesita investiții masive pentru a răspunde acestei cereri în creștere.

Fondată în 1960, OPEC include 12 state membre și colaborează cu alte 10 țări producătoare de petrol în cadrul alianței OPEC+. Împreună, acestea controlează aproximativ 39% din oferta mondială de petrol, influențând prețurile prin deciziile privind producția. În prezent, alianța pompează circa 40 milioane de barili de petrol pe zi, după ce a redus producția cu 5,86 milioane de barili pe zi începând din 2022.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.