FacebookTwitterLinkedIn

Norvegia a exportat o cantitate record de gaze naturale în 2024, iar volumele ar urma să rămână aproape de acest nivel în următorii ani, arată datele oficiale şi previziunile publicate joi.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, Norvegia a devenit cel mai mare furnizor de gaze naturale al Europei, livrând aproximativ 30% din toate importurile de gaze către Uniunea Europeană.

Producţia totală de gaze a ţării, care include volumele pompate prin conducte precum şi gazele naturale lichefiate (GNL) exportate cu ajutorul vapoarelor, a urcat anul trecut cu 6,9%, la nivelul ridicat record de 124 miliarde metri cubi (bcm), a anunţat Directoratul offshore al Norvegiei (NOD), informează Agerpres.

Din acest total, cantitatea de gaze exportată de Norvegia prin conducte a crescut cu 7,8% în 2024, la 117,6 bcm, depăşind precedentul record de 117,4 bcm din 2017, a anunţat Gassco. Firma operează reţeaua de gazoducte de 8.800 kilometri prin care gazele extrase în Norvegia ajung în Germania, Belgia, Franţa, Marea Britanie şi Danemarca.

Producţia totală de gaze a Norvegiei de 124 bcm din 2024 reprezintă o creştere faţă de nivelul de 116 bcm din 2023, când au fost lucrări de mentenanţă şi perturbări ale producţiei, şi depăşeşte de asemenea recordul din 2022, de 122,8 bcm, arată datele NOD.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.