Premierul slovac Robert Fico a declarat că a asigurat aprovizionarea cu gaz a Slovaciei atunci când a fost la Moscova, în luna decembrie, pentru a se întâlni cu liderul rus Vladimir Putin, chiar înainte ca Ucraina să oprească tranzitul gazelor ruseşti, începând cu 1 ianuarie 2025, potrivit Reuters.
„Trebuia să asigur cel puţin gazul pentru consumul intern al Slovaciei – lucru pe care l-am asigurat, fără a creşte măcar preţul gazului”, a declarat Fico într-un videoclip publicat pe Facebook. Fico nu a oferit mai multe detalii.
Slovacia continuă să primească gaze prin Ungaria, care la rândul ei primeşte gazele ruseşti prin Turkstream, conductă de gaze naturale care face legătura între Rusia și Turcia. Aceasta pornește de la stația de compresoare Russkaya, în regiunea Krasnodar din Rusia, traversează Marea Neagră, iar o parte din gazul transportat continuă către Uniunea Europeană.
Robert Fico a acuzat Kievul că a provocat un prejudiciu Slovaciei neprelungind acordul de tranzit pentru gazul rusesc, care a expirat la sfârşitul anului 2024. Ca răspuns, Premierul slovac a amenințat că va tăia fluxurile de electricitate pentru Ucraina și va reduce ajutorul pentru refugiaţii săi.
Robert Fico şi liderul de la Kiev şi-au adus acuzaţii grave. Totul a pornit de la refuzul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a prelungi acordul prin care se permite tranzitul de gaze ruseşti către Europa, care a expirat la sfârşitul anului trecut.
În spatele uşilor închise, la cel mai recent summit de la Bruxelles, premierul slovac Robert Fico şi liderul de la Kiev şi-au adus acuzaţii grave şi s-au ameninţat reciproc.
Oficialul slovac afirmă că rutele alternative ar creşte mult costurile pentru gaze şi ar afecta propriile operaţiuni de tranzit, făcând statul să piardă 500 de milioane de euro.
Într-un mesaj video postat pe Facebook, el a citat estimări potrivit cărora costul pentru blocul european ar putea ajunge la 120 de miliarde de euro în 2025-2026 din cauza preţurilor mai mari nu numai pentru gaz, ci şi pentru producţia de energie electrică din acest combustibil.
„După 1 ianuarie, vom evalua situaţia şi posibilităţile de a lua măsuri reciproce împotriva Ucrainei”, spunea Fico în înregistrarea video. „Dacă este inevitabil, vom opri livrările de energie electrică de care Ucraina are nevoie în timpul întreruperilor din reţea. Sau vom conveni asupra unui alt mod de acţiune”, a ameninţat premierul Slovaciei.
De partea cealaltă, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski afirmă că “în condiţiile în care Ucraina a fost invadată de Rusia şi de aproape trei ani duce un război pe viaţă şi pe moarte, nu vom permite ca alte miliarde să fie câştigate cu sângele nostru”.
Incidentul scoate la iveală tensiuni mai vechi cu privire la strategia care trebuie adoptată în relația cu Moscova. Robert Fico, susținut şi de premierul ungur Viktor Orban, pledează pentru negocieri imediate de pace, considerând că Ucraina a fost „târâtă într-o aventură de țările occidentale”, susţinând prin această afirmaţie retorica lui Putin privind motivele războiului din Ucraina.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.