Cea mai mare economie din Europa Centrală și de Est, Polonia, se confruntă în ultimii ani cu o lipsă a forței de muncă, iar angajatorii apelează tot mai mult la personal din afara granițelor țării.
Polonia se remarcă printr-un acces relativ facil pe piața muncii și oferă posibilități de angajare în posturi care nu necesită calificări înalte. Prin urmare, ultimii ani au adus o creștere semnificativă a numărului de migranți din țările sud-americane, în special din Columbia, arată publicația Business Insider Polska.
Din 2021 încoace, numărul sosirilor din America de Sud a crescut de peste opt ori. Potrivit datelor oficiale, în 2021, locuitorilor din această regiune li s-au eliberat 2.035 de permise de muncă, iar până la jumătatea anului 2024 ajunseseră la 18.759.
Columbienii au reprezentat aproximativ 75% din totalul permiselor de muncă din America de Sud. Muncitorii vin în Polonia în principal în căutarea unui loc de muncă stabil și a condițiilor de viață mai bune.
“Deși condițiile pe care le întâlnesc după sosire diferă adesea semnificativ de promisiunile făcute de agențiile de recrutare, interesul pentru Polonia nu scade. Pentru antreprenorii polonezi, este o șansă de a recruta noi angajați”, arată publicația.
Muncitorii din America de Sud sunt angajați în principal în producție (70,6%), dar și în servicii administrative, transport, agricultură și construcții, sectoare care au nevoie de un număr mare de lucrători pentru sarcini care nu necesită calificări înalte.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.