Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din toate punctele de vedere: economic, social, și geopolitic. Pentru că, până la urmă, în ciuda dificultăților, rămân lecțiile de business și de viață.
Călin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group
Forbes: Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2024?
Călin Ionescu: Aș spune că „Alegeri” – de la deciziile luate de politicieni, multe dintre ele populiste, precum majorarea pensiilor, creșterea impozitelor pe dividende, impozite impuse pe cifra de afaceri în cazul marilor companii, care s-au reflectat în inflație, până la absența măsurilor necesare pentru reducerea deficitului bugetar. Acest context a creat un climat de incertitudine, în care companiile au fost forțate să ia decizii adesea fără direcții clare. Impactul acestor alegeri se va resimți puternic în 2025, iar, pentru industria HoReCa, vor deveni și mai apăsătoare dacă va crește impozitarea, așa cum este de așteptat dat fiind nivelul deficitului bugetar. La toate acestea se adaugă alegerile electorale, care intensifică incertitudinea. Rezultatul lor arată că modul în care va fi conturat cadrul fiscal și legislativ al anului viitor este o mare necunoscută.
Forbes: Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2024? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?
Călin Ionescu: În 2024, principalele provocări pentru HoReCa au fost reprezentate de inflație, cu impact asupra costurilor operaționale, și de dificultățile în găsirea și retenția personalului. Deși inflația a fost mai scăzută decât în 2023, totuși nu s-a încadrat pe trendul descendent estimat la începutul anului și ne-am confruntat chiar cu ușoare creșteri, mai ales în lunile de vară. Astfel, puterea de cumpărare a consumatorilor a continuat să se erodeze, iar restaurantele au fost nevoite să găsească un echilibru între menținerea prețurilor competitive și acoperirea costurilor crescute la materia primă și utilități. Faptul că decidenții au tot amânat anunțarea unor măsuri fiscale concrete a determinat mediul de afaceri să își desfășoare activitatea cu prudență și să se pregătească pentru mai multe scenarii. Ne bucurăm că, și în acest climat nepredictibil, Grupul a obținut rezultate financiare remarcabile. Am înregistrat un nou record de vânzări în primele nouă luni ale anului 2024, de 1,14 miliarde de lei, cu 6,4% mai mult față de aceeași perioadă din 2023. De asemenea, profitul net normalizat a crescut cu 66,3%, ajungând la 71,4 milioane de lei, aproape 90% din profitul normalizat al întregului an precedent. Performanța din primele nouă luni ale anului a fost impulsionată de cel mai bun trimestru 3 din istorie, cu vânzări, EBITDA și profit net la niveluri record.
Forbes: Cum au influențat crizele suprapuse, situația geopolitică (continuarea războiului din Ucraina și izbucnirea conflictului din Israel) și perspectiva rundelor electorale activitatea companiei dvs.?
Călin Ionescu: Crizele suprapuse pe care le-am traversat încă din 2021 au reprezentat pentru Sphera un exercițiu de adaptabilitate și o confirmare că în vremuri incerte devenim mai rezilienți. Continuarea conflictului din Ucraina menține un climat de incertitudine, iar criza din Orientul Mijlociu a avut un efect indirect prin creșterea prețurilor petrolului. Pe acest fond au venit alegerile, toate inducând un comportament mai prudent al consumatorilor. Dar situațiile care păreau inițial excepționale au devenit aproape o nouă „normalitate” și ne-am adaptat – de la eficientizarea operațională la ajustarea strategiei de marketing. Un alt efect este cel asupra piețelor financiare, primele afectate de crize. Rezultatul alegerilor electorale s-a reflectat rapid în indicatorii bursieri, ceea ce arată sensibilitatea pieței de capital la evenimentele politice.
Forbes: Care sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?
Călin Ionescu: Mediul de afaceri din România a devenit semnificativ mai rezilient după experiențele induse de crizele ultimilor ani. Companiile, inclusiv cele din industria food service, au dezvoltat capacitatea de a gestiona incertitudinile și sunt acum mai bine pregătite să se adapteze rapid la schimbări. Totuși, o provocare majoră rămâne lipsa de predictibilitate la nivelul măsurilor guvernamentale, care îngreunează planificarea pe termen lung și continuarea investițiilor. Reforma fiscală așteptată pentru anul viitor ar putea afecta puterea de cumpărare a populației, iar HoReCA este unul dintre sectoarele cele mai sensibile la acest indicator.
Forbes: Acum, la finalul unui an electoral complex, ce așteptări aveți de la autoritățile române?
Călin Ionescu: Pentru mine, așteptările sunt clare: ar trebui să-și respecte promisiunile, cum ar fi menținerea nivelului de TVA, consultarea mediului de afaceri pentru modificări legislative și implementarea termenului legal pentru intarea acestora în vigoare. Guvernul trebuie să asigure o traiectorie de ajustare a deficitului bugetar, mai ales prin reducerea cheltuielilor, reformând aparatul administrativ și reducând risipa bugetară. În această imagine de ansamblu, stabilitatea, predictibilitatea și un dialog constructiv stat-mediu privat sunt esențiale pentru continuarea creșterii economice.
Forbes: Care sunt principalele 3 puncte ale strategiei dumneavoastră de business pentru anul viitor?
Călin Ionescu: Suntem un grup matur și bine poziționat, dar există în continuare oportunități de creștere. Astfel, vom continua extinderea rețelelor pe toate cele trei piețe în care activăm, România, Republica Moldova și Italia. În paralel, vom investi în remodelarea unităților existente, pentru a îmbunătăți experiențele clienților, dar și în digitalizare și automatizarea proceselor interne pentru eficientizare. Nu în ultimul rând, deschidem o nouă linie de business, cu Cioccolatitaliani, brand recent adăugat în portofoliul nostru. Vom începe dezvoltarea acestuia în Italia anul viitor și, pe termen mediu, vizăm și piața din România.
Forbes: Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați, în anul 2025?
Călin Ionescu: Pericolul cel mai mare pentru economia mondială este trendul protecționist, care probabil se va reflecta în reintroducerea sau creșterea de taxe vamale, ce vor afecta lanțurile de aprovizionare și costurile pentru multe industrii. În domeniul HoReCa, ne așteptăm la creșteri ale prețurilor materiilor prime, ceea ce va pune presiune pe marjele de profit. De asemenea, cred că vom vedea o intensificare a competitivității în industrie, un fenomen deja vizibil, care va forța companiile să găsească noi modalități de diferențiere și adaptare la cerințele consumatorilor.