Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din toate punctele de vedere: economic, social, și geopolitic. Pentru că, până la urmă, în ciuda dificultăților, rămân lecțiile de business și de viață.
Elena Pap, Director pentru Europa, Up Group
Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2024? Argumentați!
Anul 2024 a fost complex din toate punctele de vedere, este dificil de încadrat într-un cuvânt, însă cred că acesta ar putea fi „reziliență”. În fața unei perioade marcate de instabilitate geopolitică și economică, am învățat să ne adaptăm și să rămânem flexibili, să fim împreună și să ne susținem unii pe alții, atât în business cât și la nivel personal. Acest an ne-a învățat că reziliența nu înseamnă doar supraviețuire, ci și capacitatea de a ne regenera, de a găsi soluții inovatoare și de a rămâne solidari ca echipă. În ciuda provocărilor externe, am reușit să păstrăm orientarea către oameni la baza deciziilor pe care le-am luat atât în Up România cât și în toate filialele pe care le coordonez în Europa, ceea ce ne-a permis să ne protejăm angajații și să continuăm să oferim valoare audiențelor noastre.
Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2024? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?
Am învățat în cei peste 20 de ani de când coordonez echipe să caut oportunități mai mult decât să mă îngrijorez. Anul 2024 a adus multe incertitudini, iar una dintre cele mai mari îngrijorări a fost gestionarea fluctuațiilor economice asupra mediului de business. Pentru că am anticipat multe dintre aceste schimbări am știut să ne pregătim pentru ele, de aceea cred că astăzi poate este mai important decât oricând să faci predicții, să fii cu un pas înainte și să fii conectat la tot sistemul, nu doar la industria din care faci parte.
Cu toate provocările de anul acesta, am reușit să ne atingem majoritatea obiectivelor de performanță sau chiar să le depășim datorită unei echipe extraordinare și unei strategii axate pe agilitate.
Am învățat să navigăm prin schimbare, să prioritizăm bunăstarea oamenilor și în același timp să fim sustenabili.
Cum au influențat crizele suprapuse, situația geopolitică (continuarea războiului din Ucraina și izbucnirea conflictului din Israel) și perspectiva rundelor electorale activitatea companiei dvs.?
Acest context în care am fost și probabil vom mai fi o perioadă de acum înainte ne-au determinat să regândim rapid strategiile și să fim proactivi în fața incertitudinii. Pe lângă impactul economic al conflictelor geopolitice, am resimțit efectul emoțional asupra angajaților din toate companiile, care trăiesc aceste realități. De aceea, am decis să promovăm activ soluțiile noastre, precum Up MultiBeneficii pentru a susține echipele printr-o gamă diversificată de beneficii extrasalariale, inclusiv programe de sănătate mintală, flexibilitate și wellbeing. Cred că este perioadă în care cel mai important este să punem un accent și mai mare pe crearea unui mediu de lucru sigur, echilibrat și orientat spre bunăstarea generală a angajaților.
Care sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?
România este un hub de inovație în regiune, o țară deschisă antreprenorilor, cu o multitudine de oportunități pentru ei. Și o spun în comparație cu alte țări din Europa, unde am interacționat cu startup-uri din multiple domenii.
Punctele tari ale mediului de afaceri din România includ creativitatea și adaptabilitatea antreprenorilor. Într-o economie în care incertitudinea este constantă, antreprenorii români au demonstrat de nenumărate ori că pot inova și găsi soluții ingenioase pentru a depăși obstacolele. Un exemplu concret este digitalizarea accelerată, care a transformat semnificativ sectoare precum retailul, educația și serviciile financiare. Conform unui raport al Băncii Mondiale, România a înregistrat o creștere de 30% în utilizarea soluțiilor digitale de către IMM-uri în ultimii doi ani. Această tranziție tehnologică a deschis noi oportunități, permițând companiilor să se extindă rapid pe piețe internaționale.
Un alt punct forte este flexibilitatea forței de muncă tinere, extrem de orientată către noile tehnologii și inovare. Generația nouă de specialiști este familiarizată cu tendințele globale, ceea ce face mai ușor pentru companii să adopte schimbări tehnologice și să implementeze strategii moderne. Totuși, există și o provocare în menținerea acestui talent în țară, din cauza competiției globale pentru forța de muncă calificată.
Pe de altă parte, trebuie să vedem și punctele slabe, dintre acestea, principalele care afectează creșterea sustenabilă a mediului de afaceri sunt birocrația și infrastructura subdezvoltată. Conform unui studiu realizat de AmCham România, 70% dintre companii consideră că birocrația excesivă și reglementările instabile reprezintă o barieră semnificativă în calea dezvoltării.
Acum, la finalul unui an electoral complex, ce așteptări aveți de la autoritățile române?
Așteptările mele, și sunt sigură că a tuturor oamenilor de business, de la autoritățile române sunt să se concentrează în principal pe crearea unui cadru de stabilitate și claritate legislativă. După un an electoral tumultuos, este esențial să avem politici coerente, pe termen lung, care să sprijine mediul de afaceri. Schimbările frecvente în guvern și legislație generează reticență în planificarea investițiilor pe termen lung, iar acest lucru poate încetini ritmul de dezvoltare economică.
Este esențial ca autoritățile să adopte măsuri fiscale și legislative care să sprijine dezvoltarea IMM-urilor și să reducă birocrația. În acest sens, România poate învăța din modelul țărilor nordice, unde procedurile administrative au fost puternic digitalizate și simplificate, iar antreprenorii se pot concentra pe inovare și creștere.
Un alt domeniu cheie unde așteptările sunt mari este educația, avem nevoie de un sistem care să pregătească o forță de muncă adaptată tendințelor globale. Inteligența artificială, automatizarea și tranziția către o economie verde nu mai sunt doar termeni de futurism, ci realități economice imediate. O forță de muncă pregătită în aceste domenii va face diferența între o economie stagnantă și una inovatoare. De exemplu, țări precum Germania au început deja să integreze cursuri de sustenabilitate și tehnologie în curriculele educaționale, iar acest lucru le permite să dezvolte o forță de muncă bine pregătită pentru provocările viitorului. În România, o astfel de reformă ar putea fi susținută prin parteneriate între sectorul public, universități și companii private, astfel încât educația să fie mai strâns legată de nevoile pieței muncii.
Care sunt principalele 3 puncte ale strategiei Dumneavoastră de business pentru anul viitor?
Strategia noastră este una globală, adaptată la contextul local, cu accent pe doi piloni esențiali: sustenabilitate și inovare.
Din punct de vedere sustenabilitate ne vom concentra să dăm puterea audiențelor noastre să acționeze responsabil. Știm cât de important este să optimizăm resursele indiferent că vorbim de cele din business sau de cele esențiale de care avem nevoie în viața noastră de zi cu zi. De aceea prin programele pe care le facem și optimizările pe care le vom aduce la nivel de produse și oferte vom ținti această direcție a consumului responsabil.
De asemenea ne dorim ca în continuare să fim cei care crează trendurile la nivelul industriei noastre și nu numai, de aceea vom continua să inovăm și să ne diferențiem. Anul acesta am reușit prin două proiecte de care suntem foarte mândri: Up play, primul modul de gamification din instrustria beneficiilor salariale, prin care utilizatorii produselor Up se joacă și descoperă locuri noi unde să folosească cardul de masă și Up Comunitate, singura platformă care aduce în același loc autoritățile finanțatoare, comunitățile care beneficiază de diverse tipuri de fonduri și partenerii comercianți care acceptă, totul într-o experiență 100% digitală.
Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați, în anul 2025?
În 2025 toate industriile vor fi impactate de schimbările rapide de pe piața muncii influențate de evoluția globală. Va trebui să ne adaptăm indiferent de business la nevoile unei forțe de muncă multigeneraționale. O provocare va fi personalizarea pachetelor de beneficii pentru a răspunde diversității nevoilor angajaților. Va trebui să ne concentrăm pe integrarea beneficiilor legate de sănătatea mentală și wellbeing, vom vedea o creștere a cererii pentru programe de wellness complete care include access la terapie, consiliere și sport.
De asemenea vom asista și asistăm deja la digitalizarea beneficiilor, tehnologia schimbă modul în care angajații le accesează și gestionează. Platformele digitale care oferă beneficii flexibile și opțiuni de personalizare ale acestora vor câștiga tot mai mult teren, devenind indispensabile atât pentru angajați, cât și pentru angajatori, datorită versatilității și accesibilității lor.
Vom asista la o schimbare esențială a pieței muncii așa cum o vedem și o înțelegem astăzi și însăși munca va fi într-o nouă paradigmă în care cei mai mulți dintre noi lucrăm ”în echipă” cu tehnologia.