FacebookTwitterLinkedIn

Guvernul a aprobat recent o Ordonanță de Urgență pentru completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 20/2014, privind stabilirea unor măsuri de eficientizare a activităţii de privatizare. Ordonanța a fost aprobată pentru dezvoltarea în condiţii de profitabilitate a activităţii operatorilor economici cu capital de stat.

Guvernul are ca scop exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la anumiţi operatori economici, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative.

Actul normativ aprobat de Guvern introduce soluția legislativă care va permite statului român achiziționarea de acțiuni emise de societăți.

Potrivit Executivului,  prin acest document, se completează legislația în sensul în care ministerele pot cumpăra acțiuni la societățile la care acestea exercită, în numele statului, calitatea de acţionar.

Decizia privind cumpărarea de acțiuni se aprobă prin ordin al ministrului de resort, urmare a efectuării testului operatorului economic privat în economia de piață și în baza analizei, precum și a mandatului acordat în prealabil de către Guvern, prin hotărâre.

Pentru derularea de către ministerele de resort a procedurilor de cumpărare de acțiuni, cheltuielile legate de plata de onorarii pentru consultanţi, societăți de servicii de investiții financiare sau firme de avocatură, cheltuielile pentru rapoarte de evaluare, precum şi cheltuielile necesare pentru pregătirea şi realizarea operațiunilor de cumpărare se suportă de la bugetul de stat, din bugetele de venituri și cheltuieli ale ministerelor de resort, cu încadrare în prevederile bugetare aprobate anual cu această destinație.

Proiectul a fost pus în dezbatere publică de către Ministerul Energiei, încă din octombrie.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.