Banca Centrală Europeană (BCE) va reduce şi mai mult dobânzile, riscurile la adresa perspectivelor inflaţioniste fiind acum “complexe”, a afirmat Christine Lagarde, preşedintele BCE.
Vorbind la câteva zile după ce BCE a redus dobânzile, Lagarde le-a spus jurnaliştilor la Vilnius că direcţia drumului este cu siguranţă “descendentă” şi cea mai recentă decizie “nu este ultima reducere a dobânzii pe care o vom face”.
Săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană a redus dobânzile cu 25 puncte de bază, pentru a patra oară în acest an şi în linie cu estimările, în contextul în care economia zonei euro încetineşte iar turbulenţele politice din Franţa şi Germania creează îngrijorări.
Începând cu data de 18 decembrie, rata dobânzii la facilitatea de depozit va fi redusă la 3%, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor fi diminuate la 3,15% şi, respectiv, 3,40%, a decis Consiliul guvernatorilor BCE.
“Ceea ce vedem acum este o schimbare a poziţiei de risc. Până acum, proiecţiile noastre privind inflaţia erau asociate cu riscuri ascendente, dar acum simţim că inflaţia ar putea de fapt evolua la un nivel mai ridicat decât am previzionat, credem că acum riscurile sunt complexe, ceea ce diferit faţă de un nivel echilibrat”, a declarat luni şefa BCE.
Chiar după patru reduceri, actualul nivel al dobânzilor încă afectează activitatea economică. Majoritatea oficialilor spun că dobânzile ar putea ajunge gradual la un nivel neutru, care să nici nu restricţionează, şi nici nu stimulează creşterea. Acest moment ar putea fi atins la mijlocul anului viitor, conform pieţelor.
Discuţiile vin într-un moment de stagnare a economiei zonei euro, gospodăriile şi companiile având ezitări în a cheltui bani, pe fondul incertitudinilor ridicate.