un nou
Cea mai recentă ediție a raportului Romanians New Media Adoption, realizată de echipa Data Intelligence a agenției de media Spark Foundry, membră a Publicis Groupe România, arată o schimbare semnificativă a obiceiurilor de consum media în rândul utilizatorilor urbani de internet.
În timp ce activitățile online sunt în scădere, încrederea în știrile TV tradiționale a crescut, indicând o reorientare către media tradițională.
- Internet vs. TV: 45% dintre utilizatori preferă să urmărească știrile la TV, încrederea în acest mediu fiind în creștere, comparativ cu sursele online. În același timp, 41% caută online produse văzute în reclamele TV.
- Scăderea engagement-ului în online: Majoritatea activităților online au înregistrat o scădere, în special jocurile de noroc, consumul de știri și plățile online. Cu toate acestea, plățile online rămân cele mai populare, urmate de căutărea de informații, de cumpărăturile online și de utilizarea rețelelor sociale.
- Preferințe media: Publicul tânăr (18-24 ani) preferă platformele video online (YouTube), rețelele sociale și podcast-urile, în timp ce persoanele de peste 35 de ani rămân fidele televiziunii și radioului clasic. Presa tipărită câștigă popularitate în rândul celor cu vârste între 25-34 de ani.
- Evoluția platformelor de streaming: Netflix rămâne cel mai popular, urmat de HBO Max și Disney+, iar Smart TV-urile sunt dispozitivele preferate pentru accesarea acestor platforme.
- Rețele sociale și E-commerce: 80% dintre utilizatori consideră utile etichetele de produs de pe rețelele sociale, ceea ce susține tendința în creștere de a achiziționa produse direct de pe Instagram.
Mădălina Bâdea, Head of Data Insights, Spark Foundry: „În contextul unei perioade aglomerate din punct de vedere al evenimentelor, atât din domeniul sportiv, cât și din cel electoral, se remarcă o tendință de creștere a încrederii în știrile difuzate de televiziuni, în detrimentul celor distribuite online. Această tendință reflectă o reîntoarcere către sursele tradiționale, care sunt percepute adesea ca fiind mai credibile sau mai verificate.
Observăm, de asemenea, o scădere a activităților simultane online în rândul celor care urmăresc programele TV, ceea ce sugerează un consum mai concentrat și mai atent al informațiilor difuzate pe micile ecrane.Totuși, experiențele recente ne reamintesc faptul că influența rețelelor sociale rămâne considerabilă și nu poate fi ignorată. Chiar dacă televiziunea pare să fi recâștigat teren, platformele online continuă să joace un rol esențial în modelarea opiniei publice, prin rapiditatea și dinamismul cu care distribuie informațiile. Astfel, este important să conștientizăm că ambele forme de media, tradiționale și digitale, au un impact semnificativ asupra modului în care percepem și înțelegem realitatea înconjurătoare.”
Studiul a fost realizat de echipa Data Intelligence a agenției de media Spark Foundry, prin metoda CAWI (Computer Assisted Web Interviews), pe un eșantion de 801 persoane, de sex feminin și masculin, cu vârsta de 18 ani și peste, utilizatoare de internet, din mediul urban, în perioada 23-28 Octombrie, 2024.
Puteți accesa raportul complet AICI.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.