Holcim va lista acţiunile diviziei sale din America de Nord la Bursa din Zurich, pe lângă planificata listare la Bursa de la New York, prevăzută în 2025, după scindarea operaţiunilor, a informat vineri grupul elveţian.
În ianuarie, Holcim anunţa că va scinda până în 2025 operaţiunile sale din America de Nord, printr-o listare la Bursa de la New York, care ar putea evalua afacerea la peste 30 de miliarde de dolari. Restul afacerilor globale ale Holcim – din Europa, America Latină, Africa şi Asia – vor rămâne listate la Bursa de la Zurich şi se vor concentra pe soluţii în domeniul construcţiilor, cum ar fi produse pentru acoperişuri, notează Reuters și Agerpres.
Scindarea operaţiunilor din America de Nord ar urma să fie aprobată la Adunarea Generală a Acţionarilor Holcim din 14 mai 2025 şi ar urma să se finalizeze până la finalul primului semestru din 2025, a precizat gigantul din domeniul materialelor de construcţii. Decizia va ajuta Holcim să capitalizeze boom-ul din regiune în domeniul infrastructurii şi construcţiilor
Listarea suplimentară din Elveţia ar putea ajuta unele fonduri europene să-şi păstreze investiţiile în Holcim, dar altele ar putea fi forţate să-şi vândă participaţiile deoarece regulile lor nu le permit să deţină acţiuni în SUA.
Divizia din America de Nord a avut anul trecut vânzări de aproximativ 11 miliarde de dolari iar în ultimii ani vânzările au crescut în medie cu 20% pe an. Până în 2030, divizia ar urma să ajungă la vânzări anuale de 20 miliarde de dolari.
Holcim este cel mai mare producător de ciment din din America de Nord, având 16.000 angajaţi în 850 de unităţi.