Cotaţia bitcoin a depăşit miercuri dimineaţă pentru prima dată pragul de 75.000 de dolari, stimulat de perspectiva unei relaxări a reglementărilor cu privire la monedele digitale în cazul unei victorii a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane.
După ce a depăşit precedentul maxim istoric, de 73.797,98 dolari, atins în luna martie a acestui an, cea mai importantă monedă digitală a urcat în jurul orei 03:08 GMT până la 75.005 dolari, adică o creştere de aproape 8%. Ulterior a mai scăzut şi în jurul orei 04:30 GMT un bitcoin se tranzacţiona pentru 74.725 dolari, notează Agerpres.
Cotaţia bitcoin a crescut la unison cu cea a dolarului după anunţarea primelor rezultate ale alegerilor prezidenţiale din SUA, în special a statelor câştigate de Donald Trump cu o marjă considerată suficientă pentru a-i aduce victoria finală în alegeri.
„După părerea mea, bitcoin este unul din principalele active aflate în centrul schimburilor care au loc în seara alegerilor americane: este relativ lichid (uşor de vândut n.r.) şi extrem de dependent de rezultatul scrutinului”, a declarat Fredrick Collins, de la platforma VeloData. Este deci foarte probabil ca „preţul bitcoin să fie strâns asociat cu perspectiva unei victorii a lui Trump”, a adăugat Collins.
În campania electorală, Donald Trump s-a angajat să facă din SUA „campioana mondială a criptomonedelor” prin impunerea unui cadru de reglementare extrem de relaxat.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.