FacebookTwitterLinkedIn

O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, va efectua o vizită la Bucureşti în perioada 5-8 noiembrie, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a prognozelor macroeconomice.

Geoff Gottlieb, reprezentant regional al FMI pentru Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est: „O misiune FMI, condusă de Jan Kees Martijn (foto), va vizita Bucureştiul în perioada 5 – 8 noiembrie, pentru o vizită cu caracter obişnuit. Echipa Fondului va analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi va realiza o actualizare a perspectivelor macroeconomice”, conform Agerpres.

În cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat recent, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere la 1,9% estimările privind avansul economiei româneşti în acest an, de la 2,8% cât prognoza în aprilie.

Conform noilor cifre publicate de FMI, după o creştere de 2,1% anul trecut, avansul economiei româneşti va încetini la 1,9% anul acesta, urmând să accelereze până la 3,3% în 2025. În primăvară, FMI estima un avans de 2,8% al PIB-ului României în 2024, cifre revizuite, de asemenea, în scădere, faţă de un avans de 3,8% prognozat în toamna anului trecut.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.