FacebookTwitterLinkedIn

Uniunea Europeană a înregistrat o reducere semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră, cu 8% în 2023, comparativ cu anul precedent, marcând „cea mai importantă scădere din ultimele decenii”, conform raportului prezentat de Agenția Europeană de Mediu (AEM).

După o perioadă de stagnare și de progrese modeste din anii precedenți, scăderea emisiilor a fost impulsionată de reducerea utilizării cărbunelui, creșterea ponderii energiilor regenerabile și scăderea consumului de energie la nivelul întregii Europe.

Față de nivelurile din 1990, emisiile UE au fost reduse cu 37%, un pas important în îndeplinirea obiectivelor climatice ale Uniunii. Creșterea utilizării energiei regenerabile, care a ajuns la 24% din consumul total în 2023, față de doar 10,2% în 2005, a jucat un rol esențial în această reducere.

Cu toate acestea, măsurile curente sunt estimate să contribuie la o scădere de doar 43% până în 2030, sub obiectivul ambițios de 55% stabilit prin legislația europeană. AEM a subliniat că, deși 22 de state membre au propus măsuri suplimentare, acestea nu sunt încă implementate. Aplicarea lor ar putea aduce UE la o reducere de 49% a emisiilor, apropiindu-se astfel de țintele asumate în Pactul Verde European.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.