FacebookTwitterLinkedIn

Sondajul Business Sentiment Index (BSI), realizat de Consiliul Investitorilor Străini (FIC), arată că numărul companiilor care au planificat majorări ale investiţiilor în România s-a redus până la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani şi tot în scădere este şi atractivitatea proiectelor din România în comparaţie cu locaţiile similare.

Consiliul Investitorilor Străini: „Investitorii pun investiţiile în aşteptare, conform celei mai recente ediţii a sondajului efectuat de Consiliul Investitorilor Străini (FIC) – Business Sentiment Index (BSI). Mai puţine companii, doar 36% dintre respondenţi (cu 6% mai puţin decât în ediţia de primăvară), au planificate majorări de investiţii pentru următoarele 12 luni (acesta fiind cel mai scăzut nivel înregistrat din anul 2020 până în prezent), în timp ce 43% dintre companii vor menţine investiţiile la fel ca în anul precedent, iar 22% le vor reduce. Totodată, 71% dintre companii vor continua reducerea costurilor pentru perioada următoare”, conform Agerpres.

Atractivitatea proiectelor din România în comparaţie cu locaţiile similare s-a redus de la ultima ediţie a BSI (44% faţă de 53% în martie 2024), iar 24% dintre respondenţi consideră România mai puţin atractivă decât locaţiile din regiune.

Consiliul Investitorilor Străini: „România rămâne necompetitivă din punct de vedere al birocraţiei şi al consecvenţei aplicării politicilor (80%), al poverii de reglementare (64%), al fiscalităţii şi al infrastructurii (50%). Disponibilitatea unei forţe de muncă adecvate este singura considerată competitivă (62%)”.

Principalele cauze pentru această deteriorare a percepţiei investitorilor rămân neclarităţile/ incertitudinile legislative (80%) şi fiscalitatea (70%).

Cu toate acestea, peste jumătate din respondenţi (65%) se aşteaptă ca veniturile din afacerile din România pentru anul viitor să crească faţă de anul precedent, iar 66% se aşteaptă la creştere pe piaţa internă, în timp ce pe piaţa de export, 50% se aşteaptă la creştere şi 44% la stagnare (valori similare cu ediţia din primăvară).

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.