Acum, că a plecat vacanța (oare tot cu trenul din Franța, cu care venea când eram, unii dintre noi, copii?), probabil că mulți încep să se gândească la următoarea plecare, următoarea evadare din cotidian, acel loc unde să își încarce bateriile, să se bucure, să exploreze. Cu gândul la locurile speciale ale lumii, vin cu o întrebare:
Care este cel mai frumos oraș din lume? Tokio? Chefchaouen? Paris? Barcelona? New York? Roma? Londra?
Nu există cel mai frumos oraș din lume! Sau nu există unul care să fie pe placul tuturor. Toate orașele au lumini și umbre, străluciri și colțuri întunecate, cartiere cu case construite de arhitecți vizionari, cu muzee și palate ce au trecut testul timpului, dar și cartiere pe unde e mai bine să nu umbli seara târziu singur(ă), să eviți să porți bijuterii, să fii atent(ă) să nu deranjezi pe cineva care și-a găsit un loc cald lângă o gură de canal sau pe o bancă.
Iată câteva locuri speciale pentru mine:
M-a fascinat Milano pentru cât pare de inclusiv, de cosmopolit, cu amestecul de arhitectură grandioasă, amețitor de frumoasă și clădirile de birouri care nu au vreo identitate, sunt la fel și la New York, la Paris-Defense, prin Asia, la Londra. O lume de o anume eleganță combinată cu al lor „dolce far niente” atât de vizibil în atitudinea de pe stradă. Sau așa am perceput eu în cele două vizite rapide în acest oraș.
M-a impresionat New York, m-a amețit, la fel cum m-a buimăcit prima urcare de 12 ore pe munte. Orașul acesta este agitat, în viteză, neobosit, fascinant, surprinzător, ofertant, dar și restrictiv, modern și murdar, strălucitor și tenebros pe alocuri. Un loc al extremelor, pe care l-am iubit până la durere fizică și care va avea mereu un loc special în memoria mea afectivă.
M-au fascinat Dubai și Abu Dhabi, este magistral ce au făcut oamenii de acolo într-un loc ce nu promitea prea mult. Am avut experiențe bune în ambele locuri, în general, deși îmi amintesc senzația pe care am avut-o prima dată, prin 2008, în Dubai, că unii localnici mă priveau ca și cum vedeau prin hainele mele. Căldura nu m-a speriat în aceste locuri nici măcar în luna august. Dar eu sunt precum o șopârlă căreia îi e bine la soare.
În Florida, la Naples, am avut parte de cel mai frumos răsărit și cel mai frumos apus de soare din viață. Aveam o cameră cu terasă spre ocean, dormeam afară, destul de puțin, pentru că îmi era teamă că aș putea pierde frumusețea spectacolului pe care îl dădea soarele zilnic.
Hong Kong a fost unul dintre locurile cele mai prietenoase cu mine. Este un tip de energie bună în acest loc, pe care am simțit-o în toți porii. Acolo am avut senzația că mintea mea a mers cel mai bine, că parcă tot ce am învățat în viață îmi era în fața ochilor. Din alt registru, îmi amintesc de o experiență la restaurantul hotelului Mandarin Oriental. Mi-au dat la început melci. Nu am reușit să prind melcul cu cleștele, acesta a zburat în diagonală. Chelnerul, care stătea discret într-o parte, l-a prins, mi-a zâmbit și mi-a spus că se întâmplă des, să nu îmi fac griji. Căldura a fost apăsătoare de câte ori am fost acolo, însă cui îi e teamă de asta într-un loc unde s-a adunat parcă tot ce e mai bun în feng shui?
Singapore este unul dintre locurile care mi-au plăcut în mod special. Poate și pentru că am avut acolo niște proiecte speciale și dragi mie, am fost de două ori cu firma Cartier, în proiectul Cartier Women’s Initiative, când cele două antreprenoare cu care am făcut coaching au câștigat marele premiu, apoi când am studiat la Insead. Am mai fost și extra serviciu, de ziua mea, într-un an. Este țara unde am mers fără grijă cu geanta fluturând, știam că nu se întâmplă nimic. Este mare lucru să ai senzația aceasta de siguranță, mai ales când călătorești singură! Locul este luxuriant, surprinzător, cald, prietenos cu clienții, extrem de curat și ordonat.
Marina Bay Sands este una dintre clădirile superbe ale orașului ce are drept simbol Leul. Pe terasa suspendată a hotelului se află o piscină și multe restaurante de unde poți avea o priveliște amețitor de frumoasă a grădinilor „by the Bay”.
Alte locuri care m-au impresionat în Singapore sunt Insula Sentosa, Universal Studios, Grădina Botanică. Într-una din grădinile din Singapore am văzut pentru prima dată în viață o plantă carnivoră.
Dar…
Paris este pentru mine cel mai frumos oraș din lume.
L-am cunoscut înainte de a-l vizita, încă de pe vremea când trăiam prezentul, nu prea aveam trecut, dar mi se părea că aveam în față o viață cât toate zilele. Parisul a existat în imaginația mea datorită profesorilor mei de franceză și grație cărților sugerate de aceștia. Înainte de a ajunge la Paris citisem vreo 30 de romane de-ale lui Balzac, mai multe romane de-ale lui Zola, îmi imaginam cum ar arăta Saint Germain din cărțile lui Proust, Simone de Beauvoir, Sartre, Montmartre din picturile lui Modigliani, Toulouse Lautrec. Mi-am imaginat cum ar mirosi parfumuri precum Guerlain, Chanel, Dior, Madame Rochas, Yves Saint Laurent (nu știam prea mulți creatori). Primisem niște reviste străine când eram mică și îmi amintesc că le citeam, reciteam, purtându-mă cu o mare atenție ca să nu stric paginile. Nu am uitat nici acum articolul despre niște tineri de vreo 20 de ani (mi se părea că eu mai aveam o viață până atunci, eram de-abia la liceu) care deschiseseră o florărie și povesteau despre cum au făcut, cât de mult le plăcea să lucreze acolo. Mă inspirau imaginile din florărie, pozele cu ei zâmbind îmi transmiteau încredere, libertate, ideal, energie, o lume întreagă pe care îmi doream să o cunosc, să o văd. Citeam atunci în franceză și engleză. Eram fascinată de profesoara de franceză din liceu, era atât de elegantă, rafinată, o persoană dintre puținele care avuseseră încredere în mine până atunci. Am avut șansa de a întâlni și un domn profesor de franceză care era ca o enciclopedie și care a fost un model de cultură pentru mine, unul către care încă aspir.
Prima mea vizită la Paris a avut loc în vara anului 1990. Des îmi vine în minte primul dejun parizian pe Rue de Rivoli, într-un loc unde cineva cânta la pian o piesă din filmul Un Homme et Une Femme, pe care îl declarasem ca fiind filmul vieții mele (da, la 20 de ani, când ești tânăr și naiv, faci multe astfel de declarații); apoi inegalabilul desert numit La palette du peintre, care m-a făcut să roșesc pentru că era cel mai mare și mai surprinzător de la masa noastră (eram cu părinții mei francezi și niște prieteni de-ai lor).
De atunci am fost la Paris poate de o sută de ori sau mai mult, nu știu, nu am ținut cont. Știu însă că nu e suficient, că nu va fi vreodată suficient. Oriunde ai merge în acest oraș, găsești ceva de admirat. Știu că unii vor spune că nu e chiar așa, că sunt locuri murdare, nesigure. Aleg să mă uit la ce îmi place, să văd capitala culturală a lumii prin ochelarii mei, să îi dau aura pe care o merită.
Iată și câteva activități care pe mine mă bucură:
Să stau la barul de la etajul 1 al Galeriilor Lafayette, cu un pahar de champagne și să mă uit la lume; astfel sunt singură și cu atât de mulți oameni în același timp;
Să mă plimb pe la Centre Georges Pompidou;
Să stau pe o bancă în Jardin du Luxembourg;
Să iau prânzul la soare, la o terasă unde au salade au chèvre chaud (e una bună la Alma Marceau, aproape de Muzeul YSL);
Să merg la Musée des Arts Décoratifs;
Să iau un ceai sau o cafea (gourmand sau nu) la Café de Flore sau Aux Deux Magots, după ce merg la librăria de lângă;
Să mă minunez de frumusețea Operei, a clădirilor, parcurilor acestui oraș;
Să mă uit la vitrinele atât de bine aranjate; francezii au o expresie care îmi place mult: faire du lèche-vitrine; nicăieri nu am găsit vitrine atât de creativ gândite;
Să mă plimb pe podurile de pe Sena, să caut buchiniștii despre care am citit de atâtea ori;
Să citesc la câte o terasă și, din când în când, să mă uit la lume, să mă bucur de fiecare secundă. Numai enumerând aceste lucruri mi se face un dor de Paris de mă doare, îmi vine să îmi fac bagajele și să plec.
Dincolo de subiectivismul meu legat de acest oraș, recunosc că sunt și alte locuri superbe, că ne putem simți bine în multe locuri, inclusiv sau mai ales acasă. De fapt, acolo unde ne e bine e „acasă” al nostru. Sau, așa cum scrie Shakespeare, „acolo unde ești se află lumea întreagă”.
Unde este lumea ta?