OpenAI a înregistrat mai multe încercări în care modelele sale AI au fost utilizate pentru a genera conținut fals, inclusiv articole lungi și comentarii pe rețelele sociale, cu scopul de a influența alegerile, a declarat miercuri producătorul ChatGPT.
Infractorii cibernetici folosesc din ce în ce mai mult instrumente AI, inclusiv ChatGPT, pentru a-și susține activitățile rău intenționate, cum ar fi crearea și depanarea malware-ului și generarea de conținut fals pentru site-uri web și platforme de social media, potrivit declarației companiei.
De la începutul anului până acum compania a neutralizat peste 20 de astfel de încercări, dintre care un set de conturi ChatGPT care au fost utilizate în august pentru a produce articole pe teme ce includ alegerile din SUA.
De asemenea, în iulie, OpenAI a interzis un număr de conturi din Rwanda care erau utilizate pentru a genera comentarii despre alegerile din acea țară, destinate să fie postate pe rețeaua socială X.
ChatGPT are 250 de milioane de utilizatori activi săptămânal de la lansarea sa din noiembrie 2022.