Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, Programul multianual de modernizare şi dezvoltare a infrastructurii vamale, în valoare de un miliard de lei, care se va derula în perioada 2025 – 2030.
Ministerul Finanțelor: „Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Finanţelor şi a Autorităţii Vamale Române, Programul multianual de modernizare şi dezvoltare a infrastructurii vamale (P.M.M.D.I.V.), program reglementat prin OUG 76/2024 şi derulat în perioada 2025-2030. Cu o valoare de 1 miliard de lei, programul prevede implementarea obiectivelor de investiţii ale structurilor teritoriale ale AVR, care funcţionează în cadrul direcţiilor regionale vamale: Bucureşti, Braşov, Cluj, Craiova, Galaţi, Iaşi şi Timişoara”, conform Agerpres.
Programul include trei categorii de investiţii: modernizarea/reabilitarea birourilor/punctelor vamale şi dotarea acestora cu echipamente specifice; spaţii de control amenajate pentru activităţile specifice birourilor/punctelor vamale; depozite pentru mărfurile/bunurile reţinute în vederea confiscării.
Valoarea totală a celor 123 de obiective de investiţii prevăzute prin Program este de aproape un miliard de lei şi presupune 22 de lucrări de modernizare, 31 de lucrări de abilitare, 22 de proiecte de dezvoltare a bazelor materiale şi 48 de proiecte cu dotări de echipamente.
MF va împuternici AVR, în calitate de administrator al infrastructurii specifice vizate de P.M.M.D.I.V., să organizeze şi să deruleze, în condiţiile legii, procedurile de licitaţie publică pentru realizarea obiectivelor de investiţii urmărite în program.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.