FacebookTwitterLinkedIn

Paul Ionescu, un antreprenor în vârstă de 29 de ani, din Cluj-Napoca, care a transformat un start-up într-o companie de succes, se afirmă tot mai mult pe piața dezvoltării software‑ului și consultanței.

Absolvent al Facultății de Informatică și Matematică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Ionescu a început să exploreze lumea IT-ului din anul doi de facultate, având o abordare pragmatică și optimistă față de tot ceea ce face.

Începuturile lui Paul Ionescu în domeniul IT s-au materializat în perioada studiilor universitare, când a început să lucreze ca developer. Experiența acumulată în cadrul unei companii medii l-a ajutat să înțeleagă complexitatea unui mediu IT bine organizat. Cu toate acestea, dorința sa de a explora un stil de organizare diferit l-a condus către o altă companie de dezvoltare software, unde a devenit rapid technical lead. Aici, Ionescu a învățat prin încercare și eroare, dezvoltându-se profesional și tehnic.

Forbes România 30 sub 30: Faceți cunoștință cu promoția 2024

În 2020, Paul Ionescu și asociatul său, Beniamin Țițoc, au înființat Reshape Digital, o companie destinată dezvoltării software și consultanței. „Reshape Digital a început timid, cu un proiect pentru un client mic din Norvegia”, povestește Paul Ionescu. Deși începuturile au fost dificile, cu provocări în atragerea de clienți și menținerea activității, determinarea lor a dus la succes. Astăzi, Reshape Digital a crescut semnificativ, având 36 de angajați și colaboratori, și o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro în 2023. Pentru 2024, compania vizează afaceri de peste două milioane de euro, cu o creștere anuală de peste 30%.

În prezent, Paul Ionescu se ocupă de managementul proiectelor și menținerea relațiilor cu clienții la Reshape Digital. De asemenea, este implicat în explorarea de noi oportunități pentru dezvoltarea companiei. „Rolul meu este de a asigura bunul mers al proiectelor și de a explora noi oportunități pentru expansiune.”

Pe viitor, compania își propune să continue expansiunea pe piața din Statele Unite, dar și să devină mai vizibilă pe piața internă, având în vedere cererea tot mai mare pentru digitalizare. Reshape Digital se axează pe dezvoltarea capacităților în RPA (Robotic Process Automation) și AI (Artificial Intelligence), domenii esențiale pentru viitorul tehnologic.

Paul Ionescu subliniază că România este un hub important de dezvoltare software, fiind recunoscută pentru calitatea și seriozitatea livrărilor. „România a devenit un centru de dezvoltare software pentru companii din SUA și vestul Europei”, conchide acesta.