FacebookTwitterLinkedIn

Românii pot investi, începând de luni, 7 octombrie, în titluri de stat Tezaur cu maturităţi de 1, 3 sau 5 ani şi dobânzi anuale de 5,85%, 6,60%, respectiv 7%, conform Ministerului de Finanţe.

Cifrele înregistrate în cadrul ediţiilor precedente confirmă atât interesul şi încrederea românilor în programul de titluri de stat Tezaur, cât şi succesul acestui program: în cadrul celor 10 emisiuni derulate încă de la începutul anului 2024, peste 240.000 de persoane au investit, deja, mai mult de 12 miliarde lei.

Titlurile de stat pot fi cumpărate online, în perioada 7 octombrie 2024 – 31 octombrie 2024, doar de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului.

De asemenea, titlurile pot fi achiziţionate la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, pe toată durata perioadei de subscriere, între 7 octombrie 2024 – 1 noiembrie 2024; prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A., astfel: între 7 octombrie 2024 – 31 octombrie 2024, în mediul urban; între 7 octombrie 2024 – 30 octombrie 2024, în mediul rural.

Conform MF, veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.