FacebookTwitterLinkedIn

Creşterea economiei mondiale este în proces de stabilizare, pe fondul atenuării efectelor majorării dobânzilor de către băncile centrale, iar scăderea inflaţiei sporeşte veniturile gospodăriilor, conform unui raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

OCDE prognozează un avans de 3,2% al economiei mondiale atât în 2024 cât şi în 2025, după ce anterior instituţia financiară internaţională estima un avans de 3,1% în 2024 şi de 3,2% în 2025, potrivit Agerpres.

În condiţiile atenuării efectelor înăspririi politicii monetare de către băncile centrale, reducerea dobânzilor va majora cheltuielile, în timp ce gospodăriile vor beneficia de pe urma inflaţiei mai scăzute. Dacă declinul recent al cotaţiilor la ţiţei persistă, în 2025 inflaţia globală ar putea fi cu 0,5 puncte procentuale (PP) mai scăzută decât se estima, se arată în raportul OCDE.

Totodată, pe fondul scăderii inflaţiei către obiectivele băncilor centrale, OCDE se aşteaptă în SUA la o reducere a dobânzii până la 3,5% până la finalul lui 2025, în timp ce Banca Centrală Europeană ar urma să scadă dobânda la 2,25%.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.