FacebookTwitterLinkedIn

Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a revocat-o pe Valentina Burdescu din funcția de director general al Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), după ce corpul de control al ministerului a constatat existența unui management defectuos la nivelul conducerii instituției şi o comunicare deficitară cu mediul de afaceri și cu cetățenii.

Verificările au fost dispuse după ce au apărut probleme și sincope în funcționarea noului sistem informatic de la Registrul Comerțului, care ar fi trebuit să simplifice procedurile și serviciile oferite de această instituție, notează RRA.

Concluziile raportului corpului de control mai arată că deciziile luate de directorul general al ONRC cu privire la modul și momentul implementării noului sistem, precum și testarea insuficientă a aplicației informatice au generat disfuncționalități în activitatea instituției.

Ministerul a precizat că în ședința guvernului de miercuri a fost aprobată o Ordonanță de Urgență în baza căreia va fi alocat mai mult personal pentru soluționarea dosarelor înregistrate la ONRC.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.