FacebookTwitterLinkedIn

Caroli Foods Group, unul dintre cei mai cunoscuți producători de pe piața produselor de carne ambalată din România, își extinde portofoliul de șuncă prin lansarea Jambonului de Praga.

Potrivit reprezentanților companiei, noul produs face parte din gama produselor premium din portofoliul „Sissi”.

„Prin lansarea Jambonului de Praga, Caroli Foods Group își completează portofoliul de șuncă, segment de piață în care brandul Sissi este lider de categorie. (…) Noul produs păstrează gustul autentic cehesc (…)”, declară Ana Maria Costea, Director Executiv departamentul Marketing în cadrul Caroli Foods Group.

Jambonul de Praga poate fi găsit în format feliat, într-un ambalaj de 170 grame, care respectă aceeași identitate vizuală elegantă a brandului Sissi.

Caroli Foods Group este unul dintre cei mai cunoscuți producători de pe piața produselor de carne ambalată din România. Compania a fost fondată în anul 1994 și are în prezent un portofoliu extins de peste 200 de produse prin intermediul a cinci mărci: Caroli, Sissi, Campofrio, Maestro și Primo.

Compania deține o fabrică la Pitești. Din anul 2017, Caroli Foods Group face parte din Sigma, un grup alimentar multinațional, cu operațiuni în Europa, America de Nord și America de Sud. Sigma produce și comercializează mai multe categorii de produse, precum: carne ambalata și proaspătă, produse lactate, produse pe bază de plante, precum și alimente congelate sau gata de consum.

În anul 2023, compania a raportat o cifră de afaceri de peste 580,8 milioane de lei, ceea ce reprezintă o creștere cu puțin peste 6 procente față de cea raportată în anul 2022. Profitul net însă al companiei a scăzut în 2023 cu peste 635 de procente. Anul trecut, compania avea 1390 de angajați.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.