FacebookTwitterLinkedIn

Proiectul realizat de o echipă entuziastă din România – mașina de curse electrică BMW i4 Racing „Elsa” – a fost prezentat oficial zilele trecute într-un cadru absolut fascinant, la Ţiriac Collection, unde noul BMW i4 racing a ocupat pentru o seară poziţia centrală în Galerie.

Proiectul este organizat în jurul echipei de curse independente „Engage Racing”, cu susţinerea BMW Group România şi a unei serii de parteneri importanţi: Renovatio e-charge împreună cu MasterCard, Michelin, Textar, Velo, Omniasig şi UniCredit Leasing. Echipa Engage Racing este formată din Anya Gherghina, Horia Platona, Costin Păunescu, Ştefan Sterpu, Andrei Necula, Florin Luță, Liviu Nossa, Andrei Kerekes, Radu Torpan, Dan Alexandru, Alexandru Şeremet, Bogdan Sararu, Marius Dascalu și Andrei Şerbulea.

Noul automobil de curse „Elsa” este o premieră mondială absolută, fiind primul automobil de competiţie dezvoltat pe baza modelului de serie BMW i4 M50. Echipa Engage Engineering a asigurat pregătirea proiectului de competiţie cu un pachet extins de transformări, păstrând totuşi sistemul de propulsie de serie, cu cele două motoare electrice şi bateria de înaltă tensiune.

Este un demers fără precedent, nu există soluţii în piaţă pentru ce a trebuit să pregătim. Asta înseamnă că totul a trebuit să fie conceput in-house”, explică Horia Platona, în calitate de inginer şef al proiectului. În echipa de dezvoltare Engage Engineering au fost implicați 9 ingineri cu diverse specializări, de-a lungul unui an de proiectare, simulări, execuție şi asamblare.

La eveniment a fost prezent şi Racing MIMI – proiectul lansat în urmă cu patru ani – alături de o serie de trofee câştigate de echipă de-a lungul timpului – o evocare a performanţelor valoroase din ultimii ani.

Conceptul a fost dezvoltat pe baza unui studiu aerodinamic dezvoltat special de echipă pentru a face faţă provocărilor Pikes Peak. Cursa de viteză în coastă din Statele Unite vine cu o serie de viraje deosebit de rapide la mare altitudine, unde, datorită presiune atmosferice scăzute, eficiența aerodinamică scade cu până la 40%. Ulterior echipa a dezvoltat componentele aerodinamice din carbon în România pe baza specificațiilor, doar o serie de elemente de la eleronul spate au fost comandate unui furnizor extern.

Echipa a trecut modelul printr-o serie extinsă de măsuri de reducere de masă care au inclus uşurarea uşilor şi hayonului, geamuri din plexiglas, un bord reproiectat, eliminarea tuturor straturilor de izolație fonică, dar şi un bord cu o consolă ergonomică de curse, din fibră de carbon. În acest context echipa a integrat o serie de comenzi ale automobilului convenţional într-o formulă nouă, simplificată, optimizată. Astfel, consola centrală special proiectată şi volanul special cu butoane programabile permit pilotului să acceseze rapid funcţiile importante chiar şi în regim de cursă – de exemplu contactul, modurile de condus, activarea unor funcţii precum ventilaţia sau răcirea suplimentară. În acelaşi timp, o parte din funcţiile de telemetrie dar şi funcţii ale maşinii pot fi accesate over-the-air, pe baza telefonului mobil. În acest context echipa IT a făcut o serie de dezvoltări speciale care au inclus peste 15000 de linii de cod.

O serie de modificări importante au venit pe baza unor colaborări cu compania Drexler, din Germania, care a creat, după specificaţiile echipei, diferenţiale cu alunecare limitată pentru ambele punţi. Compania olandeză Intrax a oferit soluţia de suspensii, cu amortizare şi arcuri speciale, proiectate de echipă pentru masa mai mare a automobilului electric cu baterii. Roll cage-ul, de asemenea cu specificaţii Pikes Peak, mai riguroase decât cele FIA, a fost dezvoltat special pentru noul model în Polonia, pe baza observaţiilor echipei Pikes Peak.

Un alt proiect special este dezvoltarea unui sunet pentru maşina de competiţie. Nu are doar un rol de a completa prezenţa estetică a automobilului, dar are şi o serie de funcţii practice importante: oferă un feedback direct pilotului despre regimul de deplasare şi semnalizează acustic prezenţa pe traseu pentru spectatori, ca măsură esenţială de siguranţă.

Engage Racing este o poveste de echipă, suntem onoraţi şi fericiţi că avem alături de noi un număr mare de experţi pasionaţi şi valoroşi care ajută proiectul cu creativitatea şi competenţa lor. Pe măsură ce proiectul se dezvoltă, avem tot mai mulţi oameni faini alături de noi, este un spirit de echipă fenomenal, care ne face puternici”, explică Anya Gherghina, Marketing Manager Engage Racing. Un alt exemplu în acest sens, care nu vine din lumea curselor, este contribuţia lui Marius Dascălu, un designer român care s-a afirmat cu proiectul său, 2Fresh Design, care a creat identitatea vizuală a Engage Racing.

Obiectivul principal al echipei rămâne mai departe o participare competitivă la cursa de viteză în coastă de la Pikes Peak, SUA. „Pentru noi Pikes Peak este ceea ce este pentru alţi sportivi un Campionat Mondial – cea mai importantă, faimoasă cursă de viteză în coastă din lume. Ne pregătim cu acest obiectiv în minte. Este important pentru noi să avem o participare competitivă, care să se dezvolte pe mai mulţi ani, şi aici resursele sunt cea mai mare provocare”, explică Horia Platona.

Este important pentru noi că proiectul foloseşte sistemul de propulsie al modelului de serie. Nu este un experiment exotic, ci are o legătură directă cu ceea ce clienţii pot comanda din showroom-urile noastre şi arată că automobilele electrice pot fi foarte competitive pe anumite segmente de piaţă, aşa cum sunt şi în motorsport”, explică Alexandru Şeremet, Corporate Communication Manager.

Foto: Radu Chindriș