FacebookTwitterLinkedIn

Nicolae Cîrstea, președintele grupului editorial Universul Juridic, susține că, după boom-ul pieței editoriale din timpul pandemiei, lucrurile au revenit către vânzări mai slabe la nivel național.

Forbes: Care au fost primele trei evenimente importante care s-au întâmplat în activitatea dvs. editorială în anul 2023?

Nicolae Cîrstea: După aproximativ doi ani de negocieri, în 2023 s-au semnat două contracte importante prin care Universul Juridic a preluat fondul de comerț al Editurii Național și, de asemenea, am semnat contractul prin care am devenit acționarii Editurii C.H. Beck.

Editura Național este o editură importantă, care a atins apogeul în anii 2000 activând pe o plajă diversă – de la cărți de nutriție până la cărți necesare obținerii permisului de conducere. Având în vedere complementaritatea activității noastre în ceea ce privește cărțile pentru obținerea permisului de conducere, care se așează bine alături de cărțile juridice, am considerat oportună această achiziție care, iată, la un an de la integrarea in grupul nostru își arată deja roadele.

Nu în ultimul rând, din arhiva Editurii Național au început să vadă lumina tiparului și alte tipuri de cărți, având în acest moment peste 20 de titluri deja apărute și alte câteva zeci, în pregătire.

În ceea ce privește Editura C.H. Beck, aceasta este entitatea care a profesionalizat editarea de carte în zona juridică din România. Cea mai puternică editură de carte de specialitate din Germania, a venit pe piața din România în anul 1998 prin achiziția părții de drept și economie care funcționa în cadrul Editurii All și s-a dezvoltat puternic sub coordonarea domnului Radu Dimitriu, ca director general și acționar la rândul domniei sale, cu o cotă de 25%.

Editura a venit cu o filosofie proprie și standarde care nu existau în anii ’90 în România. Se tipărea pe hârtie albă, existau redactori de carte, s-au făcut investiții în periodice de specialitate. Acești 26 de ani de existență în România au fost extrem de importanți. Într-un fel sau altul, ceilalți competitori care existau atunci sau care au apărut ulterior datorează o parte din succesul lor Editurii C.H. Beck. Universul Juridic și Editura C.H. Beck sunt edituri complementare și suntem siguri piața editorială juridică se va dezvolta exponențial mai departe.

Ca reper pentru anul 2023 amintesc omagierea domnilor Profesori Liviu Pop şi Valeriu Stoica, la aniversarea vârstei de 80 şi, respectiv, 70 de ani. Sunt reperele si modelele noastre. Sunt Profesorii. Ştiutori de carte, făuritori de şcoală şi de caractere.

Forbes: Cum s-a mișcat piața editorială din România în 2023? (tendințe, crize, creșteri/scăderi, târguri)

Nicolae Cîrstea: Noi funcționăm ca un grup editorial complementar dar cu fiecare dintre edituri activând pe o nișă.

Suntem un număr de șase edituri în cadrul grupului. „Universul Juridic” și „C.H. Beck” activează pe piața de carte juridică (cărți pentru studenții la drept, pentru profesioniști – avocați, magistrați, practicieni în insolvență, executori judecătorești, notari publici, consilieri juridici).

„Pro Universitaria” este o editură dedicată lucrărilor cu caracter academic, cărților și revistelor publicate de cadrele universitare care se adresează studenților, masteranzilor și doctoranzilor din zona învățământului superior. Colaborăm cu toate universitățile din țară.

„Editura Național” oferă publicului suportul editorial necesar pentru obținerea permisului de conducere, dar își face datoria de onoare prin reeditarea, spre exemplu, a operei integrale a poetului național Mihai Eminescu, sub coordonarea istoricului literar Acad. Dimitrie Vatamaniuc, a cărui contribuţie deosebit de importantă aduce un plus de valoare ediţiei de faţă, situând-o într-o poziţie privilegiată în peisajul cultural actual.

„Editura Neverland” este consacrată cărților de literatură, dar care, mai nou, include în portofoliul său destule apariții pentru copii și tineret.

De asemenea, Editura „Evrika Publishing” publică lucrări pe teme de instruire, formare și informare din zona de business, antreprenoriat, vânzări, leadership, dezvoltare personală etc.

Am terminat anul 2023 cu o cifra de afaceri consolidata de 3 milioane de euro având o crestere de peste 20% la nivel de grup fata de 2022. Datorită consolidărilor si preluărilor din 2023 vom termina 2024 cu o crestere de aproximativ 50% – in jurul cifrei de 4,5 milioane de euro ceea ce ne situează in top 10 grupuri editoriale românești.

Vizăm poziția numărul 5 pentru anul 2027 când ne propunem 6 milioane de euro.

Sigur că la baza acestor creșteri există o muncă susținută, dar și aceste preluări și titlurile implicite din portofoliu care ne fac să privim cu optimism spre ceea ce se va întâmpla în următorii ani.

Pe de altă parte, din discuțiile cu colegii noștri din piață, perspectivele par a nu fi cele mai roz – la nivel național a scăzut din nou consumul de carte și, după un boom pe care piața editorială l-a avut în timpul pandemiei, lucrurile au revenit către vânzări mai slabe.

Forbes: În ce măsură crizele pe care unii retaileri de carte le traversează influențează activitatea editurii dvs?

Nicolae Cîrstea: Pentru a nu deveni dependenți de distribuitorii de carte, în anul 2007 am luat decizia de a construi un magazin propriu cu vânzare directă și online.

În cei 16 ani care au trecut de la lansarea librăriei virtuale ujmag.ro, după investiții importante, de peste 400.000 de euro în dezvoltare și programare, după ce am câștigat în anul 2012 unul dintre premiile GPeC România, am devenit destul de independenți financiar ajungând să realizăm prin intermediul magazinului nostru peste 40% din totalul încasărilor.

Acest sistem modern și comod de achiziții ne creează o oarecare independență față de revânzători, permițându-ne să răspundem în timp util solicitărilor cumpărătorilor, fără să avem întârzieri în încasarea banilor, cum se întâmplă adesea în sistemul clasic, offline.

Forbes: Ce-a făcut statul român pentru cultura scrisă în 2023-2024? A avut vreun impact în activitatea editurii sau în piața de carte?

Nicolae Cîrstea: Pentru noi au fost importante măsurile luate în timpul pandemiei, dar și ulterior, în 2020-2021, acele granturi/acel sprijin care a venit la nivel general, dar și dedicat pieței de carte, ne-au ajutat foarte mult.

Știu că mai funcționează și în prezent câteva programe, dar fie nu ne-am încadrat, fie la mijloc au fost criterii pe care nu le-am îndeplinit pentru a fi eligibili pentru aceste programe. Sprijinul oferit în timpul pandemiei il apreciez ca fiind esential pentru acest domeniu.

Forbes: Care credeți că sunt obligațiile pe care le are editorul român de a face cultură pe bani săi?

Nicolae Cîrstea: Într-adevăr, toată piața de carte din România este susținută de către edituri. Niciun distribuitor, niciun lanț de librării, din câte știu, nu investește în carte. Singurii care investesc sunt autorul și editorul.

Termenul de „obligație”, poate un pic cam dur, reprezintă însă realitatea. Oamenii care activează în acest segment sunt intelectuali, oameni de cultură, dar ei înțeleg faptul că, până la urmă, și activitatea editorială este o activitate economică.

Asta înseamnă că și noi, editurile, trebuie să fim profitabile, trebuie să ne plătim angajații și taxele. Nimic nu este diferit din punct de vedere economic la un SRL care activează în domeniul editorial față de un altul care activează în orice alt segment de activitate.

Forbes: În ce măsură Inteligența Artificială poate să modifice activitatea editorilor și piața de carte? Considerați că este oamenințare sau, dimpotrivă, un instrument eficient pentru un editor?

Nicolae Cîrstea: O întrebare excelentă! Pentru activitatea noastră, în special în domeniul juridic, apreciez că inteligența artificială este și va deveni un instrument extraordinar, care ne va ajuta să ne dezvoltăm exponențial.

Practic, portofoliul nostru de cărți, reviste de specialitate, comentarii, ghiduri, interpretări legislative, adnotări etc. este și va fi un partener de dialog ideal pentru viitorul student la drept, pentru profesioniști și, de ce nu, pentru mediul de afaceri, fie că vorbim de antreprenori sau manageri.

Interogând baza noastră de date, publicul larg și profesioniștii vor putea accesa simplu informații certificate editorial necesare activității lor practice, ceea ce va însemna că vor primi răspunsuri rapide și eficiente într-un mod inovativ prin intermediul inteligenței artificiale.

(17 iulie 2024)

Cărțile cu cele mai mari vânzări în 2023 la grupul editorial Universul Juridic pot fi consultate în ediția print Forbes România.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.