După multe luni de comentarii constante în social media și un scandal care a zguduit politica sud-coreeană, procurorii care investigau cazul geanții de lux oferite primei doamne Kim Keon Hee în circumstanțe discutabile au exonerat-o pe soția președintelui Yoon Suk Yeol de orice acuzație penală, potrivit Yonhap News.
Prima doamnă a fost interogată timp de 12 ore în luna iulie, iar oponenții lui Yoon au susținut că geanta Dior era o mită. Yoon și prima doamnă au negat orice ilegalitate, spunând că această mișcare face parte dintr-o „manevră politică” menită să îi discrediteze.
Cazul a început când un videoclip a apărut în social media, filmat de un pastor, Choi Jae-young, care arată cum acesta a cumpărat o geantă Dior pentru 3 milioane de woni (2.250 de dolari). Apoi, folosind o cameră ascunsă într-un ceas, Choi a intrat într-un birou aparent al unei firme conduse de prima doamnă și i-a oferit o pungă de cumpărături identică cu aceea în care era geanta Dior. Pastorul i-o dă, iar Kim este înregistrată spunând „De ce continui să aduci aceste lucruri?”, apoi îi spune să nu mai facă așa ceva și adaugă „nu cumpăra niciodată ceva atât de scump”.
Videoclipul a fost difuzat aproximativ un an mai târziu pe un site politic de stânga care prezintă frecvent opinii opuse politicilor lui Yoon.
După interogatoriul de către procurori, avocatul lui Kim a declarat pentru Yonhap că aceasta a „spus adevărul” și procurorii au constatat în cele din urmă că nu existau dovezi că ar fi fost oferite favoruri în schimbul genții.
Reacția față de acest caz a fost virulentă – în Coreea de Sud opinia populației este foarte vocală și manifestă la adresa politicienilor și a persoanelor publice. O întreagă dezbatere a fost declanșată dacă Kim este sau nu ținta unor atacuri politice, mai ales că problema a fost ridicată de candidații opoziției în timpul campaniei electorale pentru alegerile din aprilie, solicitând un procuror special pentru a investiga orice posibilă ilegalitate.
Peisajul politic sud-coreean este plin de rude ale foștilor președinți, parlamentari și miniștri care au fost fie închiși, fie investigați, fie acuzați de corupție, așa încât credibilitatea mitei luate de soția actualului președinte a fost ușor de construit, până la momentul prezent, când procurorii au absolvit-o de vreo vină în acest caz.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.