PeliPartners a asistat dezvoltatorul Immofinanz AG în vânzarea clădirii de birouri myhive Victoriei, cunoscută anterior sub denumirea de Bucharest Financial Plaza către AFI Europe, într-o tranzacție de peste 27 de milioane de euro.
Proprietatea a fost vândută împreună cu autorizația de construire pentru conversia într-o proprietate de Clasa A, urmând a fi supusă unei renovări semnificative după finalizarea tranzacției.
Cunoscută drept prima clădire modernă de birouri din București, myhive Victoriei a fost achiziționată de Immofinaz AG în 2021, PeliPartners acționând drept consultant juridic pentru cumpărător.
“Piața tranzacțiilor imobiliare din România a înregistrat un impuls semnificativ în ultimele luni și suntem încântați să facem parte din această fază vibrantă și dinamică. Bucharest Financial Plaza rămâne o clădire reper, iar reconfigurarea planificată a acesteia are drept rol sporirea valorii zonei centrale de business a Bucureștiului”, a declarat Francisc Peli, Managing Partner la PeliPartners.
Echipa PeliPartners a fost coordonată de Francisc Peli (Managing Partner) și Alexandra Ioniță (Managing Associate).
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.