Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cu active de peste 1.700 miliarde de dolari, a raportat un profit de 138 miliarde de dolari pentru primul semestru al acestui an, fapt generat de avansul pieţelor bursiere globale.
În perioada ianuarie-iunie 2024, randamentul general al investiţiilor fondului a fost unul de 8,6%, în timp ce investiţiile în acţiuni au avut un randament de 12,5%.
Nicolai Tangen, directorul fondului suveran al Norvegiei: „În primul semestru din 2024, investiţiile în acţiuni au generat un profit solid. Rezultatul a fost determinat în principal de avansul cotaţiilor companiilor de tehnologie, pe fondul majorării cererii pentru noi soluţii în inteligenţa artificială (AI)”, conform TVR Info.
Cea mai valoroasă participaţie într-o companie a Fondului este cea deţinută la Microsoft, unde are acţiuni în valoare de 453,8 miliarde de coroane norvegiene, urmată de participaţia deţinută la Apple, de 390,8 miliarde de coroane norvegiene, şi NVIDIA, de 377 miliarde de coroane norvegiene.
Fondul colectează veniturile generate de statul norvegian din producţia de petrol şi gaze, pe care le investeşte în acţiuni, obligaţiuni, proprietăţi imobiliare şi proiecte regenerabile din străinatate.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.