Metrorex obţine autorizaţia de construire pentru Lotul 1.2 al Magistralei 6 de metrou și face un pas important în avansarea Proiectului “Magistrala 6 – 1 Mai – Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni”.
Segmentul denumit Secţiunea Nord, va lega Bucureştiul de principala poartă aeriană, Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni și va asigura o conexiune vitală în cadrul reţelei de transport european (TEN-T).
Construcția este realizată de Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.-Somet SA, în baza contractului de proiectare şi execuţie lucrări de structură de rezistenţă semnat cu Metrorex S.A. pentru acest lot, care include un traseu de 7,6 km între Staţiile Tokyo şi Aeroport Otopeni.
În prezent, Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.-Somet SA elaborează Proiectul Tehnic de Execuţie, necesar pentru emiterea ordinului de începere a execuţiei lucrărilor.
Segmentul de nord, Lotul 1.2, are o distanţă de 7,6 kilometri și include staţiile Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu şi Aeroport Otopeni. Acest traseu va include şase segmente de interstaţii: Tokyo – Washington, Washington – Paris, Paris – Bruxelles, Bruxelles – Otopeni, Otopeni – Ion I.C. Brătianu, şi Ion I.C. Brătianu – Aeroport Otopeni.
Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni este utilitate publică de interes naţional. Proiectarea şi execuţia secţiunii Nord este finanţată de la bugetul de stat şi fonduri externe rambursabile – credit extern JICA (Japan International Cooperation Agency).
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.