Distribuția unităților medicale și a medicilor în România este inegală între zonele rurale și cele urbane, una dintre consecințe fiind o rată a mortalității infantile în mediul rural cu 33% mai ridicată decât în mediul urban, arată organizația Salvați Copiii.
Trei unități medicale mobile, în valoare de 300.000 de euro, puse la dispoziția Asociației Caravana cu medici de către Organizația Salvați Copiii România, au ajuns deja la peste 1.500 de copii și adulți din medii vulnerabile.
Probleme de subnutriție și anemii carențiale, cauzate de accesul limitat la servicii medicale și de vulnerabilitatea mediului social în care trăiesc, au fost diagnosticate de medicii care asigură consultații gratuite, în cadrul caravanelor medicale din mediul rural.
Mai puțin de jumătate (47%) din localitățile din România au suficienți medici de familie și 328 de comune nu au medic de familie.
“Din motive socio-economice, copiii au fost aduși la consult de către asistenta comunitară și cu ajutorul analizoarelor și al unui consult de specialitate, am descoperit copii subnutriți, unul dintre ei cu o anemie hipocromă normocitară. Nu sunt patologii SF, însă copiii locuiesc în condiții grele și la medic nu au fost de mult timp”, a menționat Vladislava Coneschi, coordonator Caravana cu Medici Iași.
În cadrul caravanelor, persoanele vulnerabile și copiii au acces gratuit la specialiști din diverse arii: pediatrie, cardiologie, ginecologie, pediatrie, medicină generală, oftalmologie, dar pot beneficia și de măsurarea tensiunii arteriale și a glicemiei, EKG și ecografie abdominală, examinări care pot depista o serie de afecțiuni.
În urma acestor consultații, se eliberează scrisori medicale cu rezultatele clinice și paraclinice, precum și recomandări terapeutice care vor fi urmate sub îndrumarea medicului de familie.
Astfel, au fost organizate caravane în 13 comunități socio-vulnerabile, asigurând accesul la servicii medicale pentru 1.570 de adulți și copii. Au fost implicați 100 de medici și asistenți medicali în asigurarea accesului la servicii medicale pentru populația vulnerabilă din mai multe județe.
“Cele mai des întâlnite patologii includ infecțiile respiratorii acute, cum ar fi bronșitele și pneumoniile, care sunt frecvente în sezonul mai rece. De asemenea, gastroenteritele virale, manifestate prin vărsături și diaree, sunt comune, mai ales în rândul copiilor mici. Pe lângă acestea, sunt întâlnite uneori și anemiile carențiale”, a declarat Dr. Andra Postelnicu, medic pediatru Caravana cu Medici.
Potrivit datelor INS pentru 2023, pe segmentul medicinei primare, cele mai multe cabinete de medicină de familie au funcţionat în mediul urban, respectiv 6.200 de cabinete, faţă de 4.100 de cabinete în mediul rural. Unui cabinet de medicină de familie i-au revenit, în mediul rural, de 1,4 ori mai mulţi locuitori, comparativ cu un cabinet din mediul urban.
Statistica oficială arată că, în privinţa asistenţei medicale ambulatorie de specialitate, aceasta este asigurată prin unităţi specializate de tipul ambulatoriilor de specialitate, centrelor medicale şi stomatologice, policlinicilor, centrelor de diagnostic şi tratament etc., unităţi care sunt situate, în majoritate, în mediul urban.
Astfel, în timp ce, în anul 2023, în mediul urban au funcţionat 13.700 de cabinete medicale independente de specialitate, în rural, numărul acestora a fost de 17,3 ori mai mic (793 de cabinete). În consecinţă, raportat la populaţia după mediu de rezidenţă, numărul mediu de locuitori care a revenit unui astfel de cabinet medical a fost de 15,8 ori mai mare în mediul rural, în comparaţie cu situaţia din mediul urban.
Până în prezent, Salvați Copiii România a lucrat în 20 de județe, în 70 de comunități rurale defavorizate, cu 100.000 de mame, gravide și copii până în 5 ani.
Asociația Caravana cu Medici a fost fondată în anul 2014 de cinci medici rezidenți care au remarcat absența serviciilor medicale de bază în mediul rural, lipsa totală de educație medicală și mentalitatea nepreventivă a românilor. Actualmente, ONG-ul își desfășoară activitatea în șase centre (București, Iași, Cluj, Brașov, Timișoara, Oradea), ajungând în peste 120 de sate și comune, cu un număr de 100 de voluntari implicați și peste 15.000 beneficiari direcți.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.