Familia este primul mediu în care copiii își dezvoltă identitatea, învață despre relații și absorb modelele comportamentale. Modul în care interacționează în cadrul familiei şi a mediului de provenienţă poate influența puternic dezvoltarea lor emoțională și comportamentală. Cum îi „plămădim”, așa îi avem.
Aş porni discuția noastră de la faptul că există câteva aspecte psihologice prin care copiii devin oglinda familiei şi a mediului de provenienţă, aspecte care influenţează atitudinea şi comportamentul lor. Desigur, dezvoltăm subiectul acesta pentru că viața actuală de familie ne pune, ca părinți, în noi și noi situații. Multe dintre ele extrem de delicate.
La început, copilul imită comportamentul părinților, copiii sunt sensibili la comportamentul adulților din jurul lor și își modelează comportamentul și reacțiile în funcție de ce observă în mediul familial. Ei preiau stilurile de comunicare și modalitățile de rezolvare a conflictelor de la părinți.
Avem aşadar consecințe ale pozitivismului sau negativismului în familie. Copiii care simt o atitudine pozitivă în familie, unde recunoștința, încurajarea și aprecierea sunt valorizate, au demonstrat o tendință mai mare de a manifesta o astfel de atitudine pozitivă și de a fi mai motivați în învățare. În replică, acolo unde mediul familial nu este favorabil şi sunt preponderent limitări, critici, judecăţi, copiii capătă aceste deprinderi şi le reproduc în plan comportamental şi atitudinal în situaţiile sociale unde sunt implicaţi.
Cât de importantă este atmosfera emoțională din familie?
Copiii resimt atmosfera emoțională din casă. Un mediu tensionat sau conflictual poate afecta starea lor emoțională și comportamentală. Cât despre gestionarea emoțiilor și impactul asupra copiilor, un studiu recent a arătat că părinții care își gestionează propriile emoții în mod constructiv și comunică eficient cu cei mici, au copii care manifestă o abilitate mai bună de a-și exprima și regla propriile emoții în situații de stres sau conflict.
Mai departe, strâns legat de modul de gestionare a stresului și emoțiilor, copiii învață cum să-și regleze emoțiile și să gestioneze stresul prin exemplul părinților. O abordare pozitivă și adaptativă poate fi preluată de la adulți.
Comunicarea parentală şi tiparele comunicării parentale sunt două teme dificile în viața de familie. Ce ar trebui să știe orice părinte?
Copiii absorb tipurile de comunicare folosite de părinți. O comunicare deschisă, empatică și constructivă îi învață să comunice eficient și să rezolve problemele într-un mod sănătos.
Modelul de comunicare și agresivitatea copiilor. Sunt studii care arată că micuții expuși la conflicte și la un model agresiv de comunicare în familie sunt mai predispuși să dezvolte comportamente agresive în interacțiunile lor cu alți copii sau adulți în mediul școlar sau social.
Practic, agresivitatea devine un tipar şi un limbaj de comunicare, un schimb de mesaje cu conţinut semnificativ de informaţii şi asta chiar în mediul unde a fost însuşit acest limbaj. Mai departe, acest limbaj este experimentat în mediul şcolar sau social unde, dacă după toate probabilităţile momentului prezent, întâlneşte un limbaj similar ca fomă şi conţinut, acest limbaj este validat, se întăreşte şi formează grupuri de copii cu acelaşi limbaj şi de aici mai departe este uşor de previzionat cum apar grupurile care manifestă comportamente agresive şi violente şi exercită bullyng faţă de cei care ori sunt mai uşor de agresat ori manifestă alt limbaj predominant în contextul comunicării interpersonale.
Cum putem aborda situaţiile tensionate? Cum procedăm în rezolvarea conflictelor?
Modul în care adulții gestionează situațiile conflictuale este esențial. Copiii învață cum să rezolve şi să aplaneze conflicte și cum să-și exprime frustrările prin observarea modului în care părinții rezolvă divergențele. Sunt mai multe mijloace de a face acest lucru. Unul destul de important este negocierea. Negocierea în familie pare complexă, dar câţiva factori pot ajuta la menținerea echilibrului și la găsirea unor soluții satisfăcătoare pentru toți.
Aceste abordări pot servi ca un bun început în gestionarea negocierilor în familie, însă este important de ştiut că fiecare familie are dinamici și nevoi specifice, deci adaptarea acestor strategii în funcție de situație este esențială.
Cum „negociezi” cu copilul tău?
- În primul rând este nevoie de o comunicare deschisă. O bază solidă pentru negocieri este comunicarea eficientă, în care fiecare dintre membrii familiei, începând cu părinţii, ascultă și încearcă să înțeleagă punctele de vedere ale celorlalți.
- Focalizarea pe interese comune. Ce este important pentru fiecare persoană din casă? Răspunsul la întrebare duce la găsirea soluțiilor care să îndeplinească nevoile și dorințele fiecăruia, într-un mod echitabil.
- Stabilirea unor reguli clare. Negocierea poate fi facilitată prin stabilirea unor reguli și așteptări clare în cadrul familiei. Toți membrii ar trebui să fie implicați în procesul de stabilire a acestor reguli.
- Flexibilitate și compromis. Să fie deschiși la compromisuri și soluții care să ofere beneficii tuturor. Nu totul poate fi exact așa cum își dorește fiecare, dar găsirea unui echilibru este cheia. Este iarăşi important să găsim momentul potrivit pentru negociere. Încercăm să discutăm atunci când toată lumea este calmă, dispusă să asculte, de obicei după masa de seară, când toată familia e prezentă.
- Empatie și respect reciproc. În timpul negocierii, este important să se manifeste empatie şi înţelegere față de ceilalți și să se exprime opiniile respectând perspectivele și dorințele tuturor.
- Recompense și consecințe. Se pot stabili unele recompense pentru respectarea acordurilor și consecințe pentru încălcarea lor. Acestea pot încuraja respectarea regulilor stabilite în cadrul negocierii.
Daniel Grecu, psiholog-psihoterapeut