Sunt 1896 de ore în vacanța de vară din acest an, din care, dacă scădem cele 8 ore de somn pe noapte recomandate, rămân 1264 de ore pentru activități. Din acestea, câte credeți că ar vrea copiii noștri să petreacă plictisindu-se? Dar părinții lor?
Pentru a ne face o idee despre nivelul de aversiune pe care îl avem față de plictiseală, să luăm în considerare un studiu amplu, realizat de Timothy Wilson la Universitatea din Virginia, în urmă cu 10 ani. În cadrul experimentului, participanții au fost expuși la trei tipuri de stimuli: muzică, imagini și șocuri electrice ușoare. După un anumit timp, participanții au fost întrebați dacă ar fi dispuși să plătească pentru a opri șocurile, iar 75% dintre ei au spus că da. Participanților li s-au acordat apoi 15 minute pentru a se gândi. Au fost lăsați singuri și li s-a dat un buton care, dacă era apăsat, le dădea șocuri. Iată partea ciudată: o treime din participanții care au spus că ar plăti o taxă pentru ca șocurile să înceteze au decis să apese butonul în încercarea de a ține plictiseala la distanță. Așadar, preferăm durerea unei electrocutări minore decât agonia plictiselii.
Și totuși, la ce e bună plictiseala?
Pentru început, poate stimula creativitatea. Gândiți-vă la cea mai recentă discuție pe care ați purtat-o în contradictoriu. Ați reușit să aduceți argumentele unul după altul, convingându-vă interlocutorul? Sau abia mai târziu, când erați singuri, v-au venit în minte acele replici perfecte? Atunci când suntem implicați în moment, rețeaua noastră de atenție executivă intră în acțiune. Deși aceasta ne face să fim pregătiți și alerți, ne inhibă și ne controlează atenția, ceea ce îngreunează elaborarea unor idei grozave. Doar în momentele de plictiseală această rețea se dezactivează, iar creierul nostru se orientează către gândirea creativă. Creierul nostru nu se oprește atunci când ne plictisim, ci rămâne încă foarte activ, folosind aproximativ 95% din energia de care are nevoie un creier angajat în sarcini trasate coerent. Diferența este următoarea: atunci când ne plictisim, devenim mai puțin concentrați și mintea noastră începe să plutească în derivă, răsfoind amintiri vechi și reflectând asupra prezentului și viitorului. Creăm conexiuni neașteptate, care se pretează la creativitate. Așadar, plictiseala nu este chiar atât de rea — dar cu siguranță este din ce în ce mai rară.
Apoi, poate diminua efectele nedorite ale utilizării tehnologiei în exces. Tehnologia oferă o mare comoditate — și, ca orice comoditate, are un preț: modificarea comportamentului nostru. Spre exemplu, nu mai citim sau procesăm informațiile așa cum o făceam înainte. Când a investigat de ce au oamenii dificultăți în a se cufunda în cărți sau alte texte lungi, scriitorul Mike Rosenwald a făcut o descoperire: internetul a modificat modul în care citim. Înainte de internet, oamenii citeau liniar. Astăzi, cititul nostru este complet neliniar — derulăm fugitiv calupuri de conținut de sus în jos sau de jos în sus, apoi răsfoim și urmărim link-uri către alte subiecte. Și toate aceste sărituri și derulări ne afectează capacitatea de a ne implica în parcurgerea unor lungi porțiuni de text. Un exemplu ironic este faptul că doar 30% dintre persoanele care au început articolul lui Rosenwald despre cercetările sale au reușit să îl citească până la sfârșit.
Pentru ce anume plătim cu atenția noastră?
Răspunsul scurt ar fi pentru iluzia progresului dozat, dar și pentru crearea de obiceiuri noi. Multe dintre dispozitivele și platformele de astăzi creează dependență — căci sunt proiectate să ne exploateze instinctele pentru ca noi să rămânem captivați. Oamenii au tendința de a favoriza sarcinile pe care cred că sunt aproape de a le finaliza. Creierul uman a evoluat pentru a tânji după finalizare, iar efectul progresului dozat îi face pe oameni să simtă că sunt pe punctul de a o face. De asemenea, oamenii prețuiesc resursele limitate — astfel încât faptul de a avea, spre exemplu, puțin timp de joc sau șanse limitate de a juca îi face să prețuiască jocul însuși. De asemenea, îi îndeamnă să joace din nou și din nou, ceea ce formează obișnuințe. Dar tot o obișnuință poate deveni și practica de a ne lăsa mintea să zburde liberă, atunci când avem de făcut nimic și se instalează plictiseala.
Poate dăuna plictiseala bunăstării mentale?
Există, evident, diferite moduri de a visa cu ochii deschiși sau de a hoinări cu mintea — și nu toate sunt productive sau pozitive. Psihologul Jerome L. Singer, care studiază subiectul de peste 50 de ani, distinge trei stiluri de visare cu ochii deschiși: controlul slab al atenției, vinovat-disforic și pozitiv-constructiv. Persoanele cu un control slab al atenției sunt anxioase, sunt ușor de distras și au dificultăți de concentrare, chiar și asupra viselor lor cu ochii deschiși. Atunci când mintea noastră rătăcește disforic, gândurile ni se îndreaptă spre locuri neproductive și negative. Suntem inundați de emoții precum vinovăția, anxietatea și furia. Pentru unii dintre noi, adulți fiind, este ușor să rămânem prinși în acest ciclu de gândire neproductivă. Pentru copii, însă, majoritatea acțiunilor se desfășoară la timpul prezent, astfel încât riscul de a rămâne prea mult în asemenea stări negative este unul minor.
În concluzie, plictiseala nu ar trebui să fie văzută ca pe un inamic în vacanța copiilor, ci mai degrabă ca un aliat neașteptat, aducător de beneficii surprinzătoare. Deși deseori încercăm să o evităm, plictiseala poate fi o sursă nouă de creativitate, oferindu-le copiilor oportunitatea de a-și dezvolta imaginația și de a se conecta mai profund cu lumea din jurul lor.
Prin cultivarea momentelor de plictiseală, îi învățăm să se adapteze la ritmul propriu și să descopere resurse interioare care îi vor însoți
pe tot parcursul vieții lor.
Adina Iacob, antrenor de minți tinere