FacebookTwitterLinkedIn

În sectorul 2, zona de birouri Barbu Văcărescu a tras după ea și dezvoltările rezidențiale. Desfășurat dinspre Piața Unirii spre est, sectorul are atât străzi vechi care poartă parfumul altor vremuri și o arhitectură pestriță, cât și cartiere comuniste precum Pantelimon și Iancului.

Sectorul 2 se distinge prin câteva obiective sportive precum Arena Națională, stadionul care găzduiește meciurile internaționale și toate concertele mari din București, parcurile Plumbuita și Tei, pe malul cărora se ridică în prezent câteva proiecte rezidențiale mari, lacuri, străduțe istorice precum Mătăsari sau Icoanei, care găzduiesc festivaluri cu produse handmade, realizate de branduri locale, celebra Calea Moșilor, o parte din Bulevardul Dacia, Cartierul Armenesc și popularul Târg Obor, care continuă să atragă o mulțime de producători locali și care, în ultimii ani, a devenit o destinație turistică pentru străinii care doresc să încerce celebrii săi mici.

Chiar dacă nu este bogat în muzee precum vecinul său mai bogat, sectorul 2 beneficiază de două centre comerciale, Veranda Mall și Mega Mall, precum și de cea mai râvnită zonă de birouri din Capitală, hub-ul clădirilor înalte din Barbu Văcărescu, care atrage zilnic cea mai mare concentrație de corporatiști a Capitalei.

În clasamentul celor mai active zone din sectorul 2 în 2023, pe primul loc s-a situat zona Pantelimon (961 achiziții de locuințe, față de 1.006 anul anterior), urmată de zona Centrală (919 vânzări, față de 1.288), iar pe locul al treilea s-a situat zona Colentina (cu 862 de contracte, față de 838).

Raportat la valoarea tranzacțiilor, zona centrală ocupă prima poziție din clasamentul sectorului, cu achiziții în valoare de circa 87,4 milioane de euro, urmată de Tei, cu 67,7 milioane de euro. Ele sunt urmate de zona Pantelimon, cu 62,5 milioane de euro, după cum precizează un studiu realizat de ValorEasy, pe baza datelor colectate de Direcția Venituri Sector 2.

În ce privește proprietățile rezidențiale, prețurile nu rivalizează cu cele din sectorul 1, dar sunt câteva zone în dezvoltare, în special cele din apropierea zonei de birouri din Barbu Văcărescu, unde s-au ridicat ansambluri rezidențiale noi.

Investitorul One United Properties a pariat mult pe sectorul 2, având în prezent aici patru proiecte mari: One Verdi Park, One Lake Club, One High District și One Lake District. One Verdi Park, proiect deja finalizat, este compus din două turnuri cu 300 de unități rezidențiale de lux, amplasate la Șoseaua Barbu Văcărescu. Prețurile încep de la 250.000 de euro.

One Lake Club este încă în construcție și va cuprinde șapte clădiri cu un total de 720 de apartamente la malul lacului Tei. Cumpărătorii trebuie să plătească aici pentru două camere în jur de 250.000 de euro cu TVA inclus.

One High District însumează 800 de apartamente dispuse în trei turnuri, 40 de spații comerciale și 1.100 locuri de parcare. Amplasat tot în zona Fabrica de Glucoză, pe un teren de aproximativ 25.000 mp, proiectul va avea 30% zone verzi. Prețurile variază între 140.000 de euro (+ TVA) și merg până la 645.000 de euro (+TVA) pentru apartamentele cu patru camere.

One Lake District este amplasat pe malul Lacului Plumbuita și dispune de o suprafață de opt hectare. Aici se vor construi opt clădiri cu 1.950 de apartamente, școală privată, spații comerciale și altele. În total, One United Properties va avea în sectorul 2 un portofoliu de 3.770 de apartamente, la finalul dezvoltărilor. 

Un alt proiect din zonă este Brick Lofts, complex rezidențial finalizat, aflat în portofoliul investitorului In-Spekt Development, deținut de antreprenorul Mihail Dragoș Astratinei, cu prețuri între 210.000 și 750.000 de euro.

Și investitorul orădean Prime Development Group a anunțat că va demara lucrările la Faza II a complexului rezidențial Prima Vista, amplasat lângă Șoseaua Fabrica de Glucoză, care va cuprinde la final un total de 482 de apartamente.

Prima fază a lucrărilor, care include patru clădiri cu 10 etaje, a fost finalizată, iar peste 70% dintre apartamente, având prețuri de peste 100.000 de euro, erau deja vândute la începutul anului. Prima Development estimează că lucrările fazei a doua a proiectului rezidențial vor fi finalizate în vara lui 2025. Compania este prezentă pe piața din București din 2017 și are în lucru 3.000 de apartamente aflate în diverse stadii de execuție, o investiție care se ridică la 200 de milioane de euro.

Investitorul spaniol Gran Via a finalizat anul trecut un proiect lângă lacul Plumbuita: Gran Via Lake View, al cincilea din portofoliul său, cu 79 de apartamente având prețuri începând de la 95.000 de euro. Compania a investit pe piața românească peste 200 de milioane de euro până în prezent, finalizând peste 2.000 de apartamente în proiecte precum Gran Via Park, viavi de Plaza Mall, Timișoara 58, în zona Gorjului și Aviației Apartments, în apropiere de Mall Promenada.

Un alt investitor, canadianul Michael Topolinski, care deține prin compania sa InteRo cele 10 hectare ale fostei platforme industriale Aversa, de lângă Obor și Veranda Mall, așteaptă aprobarea pentru a da startul unui proiect de mari dimensiuni, cu 2.200 de apartamente, birouri și spații comerciale, estimat să ajungă la o valoare de 400 de milioane de euro la final.

Potrivit lui Topolinski, autorizațiile pentru construire au fost aprobate de Primăria Sectorului 2 și au fost încorporate în proiect inclusiv facilități necesare comunității, precum spații educaționale, iar 10 milioane de euro vor fi investite în infrastructura stradală. Cu toate acestea, autorizațiile au fost contestate de un ONG „care ar putea avea legătură cu primarul general”, a spus el în timpul Salonului Imobiliar București.

Vivenda Residencias, investiția spaniolilor de la Hercesa, este tot în sectorul 2. Aici se construiește un nou bloc cu termen de finalizare în decembrie 2025, care va cuprinde în jur de 70 de locuințe cu prețuri începând de la 88.000 de euro plus TVA. Spaniolii au ridicat aici trei faze, iar ultima va avea la finalizare 400 de noi apartamente.

În ce privește apartamentele vechi, prețurile de vânzare au atins 1.450 de euro pe metru pătrat util, față de 1.430 anul anterior (+1,4%).