FacebookTwitterLinkedIn

Un studiu Deloitte realizat anual arată că în perioada 2022-2023, veniturile fotbalului european au crescut cu 16% faţă de sezonul precedent, generând o cifră de afaceri globală de 35,2 miliarde de euro.

Conform studiului realizat de consultanţii Deloitte şi publicat marţi, pentru cele cinci mari campionate europene (Anglia, Spania, Germania, Franţa şi Italia), creşterea este de 14%, ajungând la 19,6 miliarde de euro, informează AFP.

Pentru prima dată după sezonul 2018-2019, notează studiul, „Big Five” a generat un profit din exploatare, estimat la 500 milioane de euro.

„Sănătatea financiară bună a fotbalului european în această perioadă se explică în special prin ridicarea ultimelor restricţii sanitare legate de pandemia de Covid-19 şi veniturile generate de Cupa Mondială din Qatar”, explică analiştii de la Deloitte Sports Business Group în studiul lor anual.

În detaliu, cifra de afaceri a Premier League, campionatul Angliei, a crescut cu 11% şi a depăşit pentru prima dată pragul de 6 miliarde de lire sterline (6,1 miliarde de lire sterline, respectiv 7,2 miliarde de euro).

Datoria netă a cluburilor engleze a crescut în acelaşi timp de la 2,7 la 3,1 miliarde de lire sterline (3,7 miliarde de euro), creştere care poate fi explicată în special prin finanţarea proiectelor de infrastructură.

Estimată în procente, creşterea este cea mai mare pentru cluburile din Bundesliga germană şi din Serie A italiană (+22% în ambele cazuri), ajungând la 3,8 miliarde de euro în Germania şi la 2,9 miliarde în Italia.

„Cupa Mondială din 2022, ridicarea celor mai recente restricţii legate de Covid-19 şi fervoarea fanilor fotbalului au dus la o creştere puternică pe piaţa europeană a fotbalului în 2022-2023”, rezumă Tim Bridge, partener asociat al Deloitte Sports Business Group.

Dar, adaugă el, fotbalul european a atins un „punct de inflexiune” în faţa ascensiunii altor regiuni ale globului.

„Fotbalul se dezvoltă către un sport mai conectat la scară globală, care aduce o serie de noi provocări pentru a menţine un echilibru competitiv, precum şi o guvernanţă solidă şi un set de reglementări”, a continuat Bridge.

Acesta îndeamnă liderii fotbalului european să prezinte un „front unit”, astfel încât fotbalul de pe Bătrânul Continent să continue să genereze entuziasm în rândul jucătorilor, suporterilor şi partenerilor economici care participă la el.

Studiul abordează şi problema fotbalului feminin. El notează că succesul Campionatului European feminin organizat în vara anului 2022 în Anglia are un efect major asupra dezvoltării Superligii feminine, campionatul feminin al Angliei, ale cărui venituri la nivel de club au crescut cu 50%, până la 48 de milioane de lire sterline (57 de milioane de euro).

Pentru sezonul 2024-2025, Deloitte anticipează pentru această piață o cifră de afaceri de 68 de milioane de lire sterline.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.