FacebookTwitterLinkedIn

Argentinienii consumă mai puţină carne de vită ca niciodată, din cauza slăbirii puterii de cumpărare generată de inflaţia ridicată şi recesiunea în desfăşurare.

Consumul de carne de vită a scăzut cu aproape 16% în acest an în naţiunea sud-americană, unde carnea de vită a fost întotdeauna o componentă esenţială a vieții sociale, alături de fotbal şi ceaiul mate, potrivit Reuters.

Cele mai recente date arată că argentinienii mănâncă în acest an carne de vită cu o rată de aproximativ 44 de kilograme pe an, în scădere puternică faţă de peste 52 kg de anul trecut şi până la 100 kg pe an în anii 1950.

O parte din declinul pe termen lung este determinat de o tranziţie către alte cărnuri, cum ar fi carnea de porc şi puiul, precum şi alimente de bază mai ieftine, cum ar fi pastele. Dar scăderea din acest an a fost determinată de o inflaţie de aproape 300% şi de o economie stagnantă, pe lângă măsurile dure de austeritate ale preşedintelui libertarian Javier Milei.

Sărăcia s-a accentuat, sunt mai mulţi oameni sunt fără adăpost pe străzile din marile oraşe, iar cozile la cantinele sociale s-au mărit.

În aceste condiții grele, multe familii au redus consumul de alimente de bază, cum ar fi carne, lapte şi legume. Oamenii spun că încă nu simt beneficiul încetinirii inflaţiei lunare.

“Situaţia în acest moment este critică. Consumatorii iau decizii gândindu-se doar la portofelul lor”, a declarat Miguel Schiariti, preşedintele camerei locale a cărnii CICCRA, care se aşteaptă la continuarea unui consum scăzut de carne, potrivit aceleiași surse.