RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, informează consumatorii că vor putea returna și după data de 3 iulie ambalaje de plastic fără dop (capac) atașat de recipient.
Directiva UE privind plasticul de unică folosință, transpusă în legislația din România prin Ordonanța de Guvern nr. 6/2021 care prevede data de 3 iulie 2024 ca termen de la care se introduc pe piață doar tipuri de recipiente de băuturi care respectă cerința de a avea dopurile și capacele atașate în timpul etapei de utilizare, nu aduce modificări în modul de returnare a ambalajelor de către consumatori în cadrul SGR, precizează RetuRO.
Din punct de vedere tehnic, aparatele RVM pentru colectare automată sunt setate pentru a recunoaște și a accepta recipiente cu sau fără dop. În ceea ce privește colectarea manuală, criteriile de acceptare rămân aceleași.
Directiva UE privind plasticul de unică folosință va contribui și la îndeplinirea obiectivului de dezvoltare durabilă nr. 12 al Organizației Națiunilor Unite (ONU), de asigurare a unor modele de consum și de producție durabile, care este parte a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 25 septembrie 2015.