FacebookTwitterLinkedIn

Principalele acţiuni europene au închis joi la un nivel record, în condițiile în care traderii au analizat prima reducere a ratei dobânzii de referinţă de către Banca Centrală Europeană (BCE) din septembrie 2019.

Pe lângă faptul că a atins pentru scurt timp un nou nivel record intraday, indicele paneuropean Stoxx 600 a închis la 524,75 puncte, depăşind cu puţin închiderea record marcată pe 15 mai, potrivit datelor LSEG citate de CNBC.

Toate bursele majore şi majoritatea sectoarelor s-au tranzacţionat în teritoriu pozitiv, acţiunile tehnologice crescând cu 1,17%, în timp ce titlurile companiilor de utilităţi au scăzut cu 0,9%.

Acţiunile din domeniul sănătăţii au crescut cu 1,2%.

BCE a anunţat joi că a redus dobânda de referinţă cu 0,25 puncte procentuale, punând astfel capăt creşterilor din ultimii doi ani, începând din vara lui 2022, însă viteza şi durata unor viitoare scăderi ale dobânzilor sunt încă ”foarte incerte”, a avertizat preşedinta băncii centrale, Christine Lagarde.

Indicele german DAX a urcat cu 0,41%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 0,42%, iar FTSE 100, al bursei din Londra, a avansat cu 0,47%. Indicele italian FTSE MIB a crescut cu 0,95%, iar indicele spaniol IBEX 35 a avansat cu 0,8%.