FacebookTwitterLinkedIn

Până să ne construim „cuibul” ideal, desigur că mulți dintre noi au locuit într-o locuință închiriată. Cu siguranță, mulți dintre voi iubesc orașul București, ați venit aici să studiați, v-ați găsit jobul ideal și v-ați căsătorit, locuind, pentru început, într-un apartament închiriat.

Deși m-am născut în București și am locuit în timpul studiilor cu părinții, nevoia de independență m-a făcut să închiriez spații de locuit. La vremea aceea, această experiență a fost una foarte anevoioasă, a necesitat mult timp să găsesc spațiul ideal, iar proprietarii nu investeau în renovarea spațiilor de închiriat. De cele mai mute ori, rămâneau obiectele de mobilier vechi și din tabloul de pe perete încă te privea bunica proprietarului.

Locuința poate fi închiriată, senzația de a fi acasă, nu!

A trăi într-o locuință închiriată, față de a trăi într-o proprietate deținută, poate reda trăiri diferite. Românii au un simt al proprietății foarte dezvoltat și preferă achizițiile imobiliare în locul închirierii.

Concluziile unui studiu realizat de Unlock Research pentru Colliers arată că 15% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani din oraşe locuiesc cu chirie, iar în rândul populaţiei de 18-24 de ani, proporţia celor care stau în chirie este chiar dublă. În România, Colliers estimează că există circa 1.000 de apartamente în ansambluri destinate exclusiv închirierii, precum şi planuri pentru încă 3.000-4.000 de unităţi în următorii doi-trei ani de zile. Pentru tinerii la început de drum și pentru oamenii de afaceri, care vin perioade mai lungi din alte localități în București, închirierea rămâne cea mai bună variantă.

Dacă în trecut proprietarii nu investeau în amenajarea locuințelor pentru închiriat, azi, aceștia pun mare accent pe acest aspect, dându-și seama că investiția făcută le va aduce atât beneficii materiale, cât și locuitori de calitate. Astfel, aceștia au început să investească în proiecte de interior design. Designerul de interior privește situația „din afara borcanului”, ține cont atât de bugetul proprietarului, cât și de confortul viitorului chiriaș. Ca designer de interior, realizez astfel de proiecte, care aduc beneficii ambelor părți.
Un proiect de interior design pentru o locuința destinată închirierii trebuie să țină cont de 3C: calitate, confort și creativitate.

Calitate

O locuință de închiriat trebuie să conțină atât finisaje calitative, cât și mobilier din materiale și feronerie de calitate. De exemplu, sistemul de închidere cu balamale Blum are un test de durabilitate de 80.000 de mişcări de deschidere şi închidere. O mare pondere în prețul unui mobilier, dar și în fiabilitatea acestuia îl dețin atât aceste sisteme de manipulare zilnică a acestuia, cât și calitatea materialelor din care este realizat. Aglomeratul de lemn de diferite densități, pal-ul căntuit perfect, mdf-ul furniruit sau vopsit, straturile de vopsea, de lăcuire, timpul de uscare sunt elemente care pot influenta calitatea mobilierului ales. La început, mobilierul poate arăta ca în proiectul designerului de interior, dar, cu timpul, dacă nu este ales de la furnizori recunoscuți pe piața de mobilier, acesta se va deteriora, fiind o investiție nefastă pentru proprietar și o emoție negativă zilnică pentru chiriași.

Calitatea finisajelor deține un rol esențial. Alege parchet de calitate, un parchet stratificat care rezistă în timp, se montează prin lipire și nu scârțâie când calci pe el, se poate polișa și șlefui în timp, fără a fi necesară înlocuirea acestuia. Pentru băi alege gresie și faianță rectificată, eventual plăci mari, montate fără rosturi mari, chituite, inestetice, care se pot deteriora în timp. Alege un design curat, fără modele și evită mozaicul, care este greu de întreținut și nu rezistă în timp. Bucătăria este „vedeta amenajării”, chiar dacă locuința este închiriată! Alege aparatură electrocasnică de calitate, de la branduri cu tradiție, care oferă garanție și mentenanță. Ai grijă ca aceasta să fie utilată complet, să aibă spații de depozitare adecvate și un loc de luat masa, astfel preparatele nu se vor plimba prin casă de fiecare dată, ci doar ocazional, în cazul meselor festive.

Confort

Când vine vorba despre confort, amenajarea unei locuințe pentru închiriat devine cu atât mai dificilă. Fiecare client are propria definiție a confortului, acesta este clar un „must have” în perioada actuală.

Confortul vine din armonia dintre fiecare element al designului interior: de la culori, amenajarea mobilierului, iluminatul, decorul, arhitectura interioară, totul influențează modul în care ne simțim și cât de confortabilă este o locuință.

„Mobilierul moale”, canapeaua, fotoliile și scaunele trebuie să fie produse din materiale cu texturi plăcute la atingere. Când alegi țesăturile, ai grijă să fie ușor de curățat și rezistente la pete. Chiar dacă impui reguli și îți poți alege un cuplu sau pe cineva singur, nu înseamnă că nu poate avea oaspeți cu copii sau cu animale de companie. Interiorul „mobilierului moale” trebuie ales din spumă poliuretanică de intensitate moderată, care oferă confort, dar și fiabilitate în timp.

La rubrica confort aș menționa salteaua din dormitor. Ai grijă ca aceasta să fie confortabilă, nu foarte moale sau foarte tare, ci să ofere un confort moderat. Cea mai bună investiție pentru calitatea somnului este salteaua ortopedică sanitară, care are atât strat de arcuri împachetate separat, cât și straturi superficiale de spumă cu memorie. Ai grijă să alegi un topper, dar și huse de protecție.

Creativitate

Ambientul în care locuim, fie el și închiriat, ne afectează starea de spirit. Un ambient în care să ne simțim creativi, care să ne inspire în activitățile de zi cu zi, este, cu siguranță, alegerea potrivită.

Cromatica, jocul de culori, materialele și texturile pot influența percepția asupra spațiului în care trăim. Acestea trebuie alese cu grijă, astfel încât cei care vor trăi în locuință să simtă armonia locului și sentimentul de „acasă”.

Nuanțele neutre sunt ideale în amenajarea locuinței de închiriat. Poți adăuga accente creative: pereți tapetați și postere, cu tematică din natură sau lucrări abstracte, care dau o stare de bine fără a indica o tematică prea personală.

Putem încadra corpurile de iluminat în zona creativă. Alege o lumină caldă, care redă o atmosferă relaxantă și lină. Lumina caldă stimulează creativitatea, reduce nivelul de stres și anxietate. Nu uita și de simțul mirosului. Chiar de la vizionare, spațiul trebuie să miroasă bine. Alege sticluțe cu bețe parfumate care să „răsfețe” simțul olfactiv, esențe naturale cu miros discret de bumbac sau alte mirosuri fresh, dar nu foarte impunătoare.

Sunt sigură că, ținând seama de elementele de mai sus, veți vedea spațiul destinat închirierii ca pe o investiție. Chiar dacă ești proprietar sau cauți un spațiu de închiriat, aceste sfaturi îți sunt de folos. Dacă găsești un spațiu într-o zonă frumoasă, plănuiești să stai pe termen lung și ai un contract bine pus la punct, dar care nu întrunește cele de mai sus, poți face aceste investiții, având grijă de buget, în calitate de chiriaș. Calitatea, confortul și creativitatea sunt valori care ne definesc. În ambele cazuri, ajutorul unui designer de interior este de neprețuit.