Forbes România a realizat lista campionilor ultimului deceniu, adică acele companii care și-au crescut constant afacerile și au rămas profitabile, indiferent de adversitățile economice, sociale sau pandemice.
Cele mai importante lecții
În primul rând, am învățat cât este de important să ai un model de business eficient, iar noi, Lidl, ne bazăm pe un model de business puternic, construit în jurul produselor marcă proprie și a unei experiențe de cumpărare simple. Spun asta pentru că valoarea mărcilor proprii s-a dublat în ultimii 10 ani, ceea ce nu poate fi decât o confirmare a contribuției semnificative pe care modelul nostru de business a avut-o și o are încă în piața din România. Atitudinea clienților români față de mărcile proprii s-a schimbat semnificativ în ultimii ani. Românii cred, într-o proporție mult mai mare decât media Europei Centrale, că mărcile proprii sunt la fel sau chiar superioare din punct de vedere calitativ produselor de brand și că oferă un raport calitate-preț mai bun.
Totodată, retailul alimentar este un domeniu extrem de dinamic, iar comportamentele consumatorilor evoluează constant, fiind influențate de factori precum inovațiile tehnologice, schimbările socio-economice și tendințele în ceea ce privește sănătatea și sustenabilitatea. Succesul pe termen lung în această industrie depinde de capacitatea noastră de a ne adapta, a anticipa și a răspunde rapid la aceste schimbări. Digitalizarea a crescut semnificativ în cei peste 12 ani de activitate ai Lidl România, iar implementarea tehnologiilor care facilitează o experiență de cumpărături mai simplă și personalizată a devenit o prioritate pentru noi pentru a rămâne relevanți și competitivi.
Cele mai grele momente
Fără îndoială, ultimul deceniu a adus provocări din categoria celor despre care mulți dintre noi credeam că nu este cazul să le anticipăm, provocări pentru care a fost nevoie de implementarea unor măsuri noi, într-un ritm foarte alert. Pandemia de Covid-19 este una dintre ele. Măsurile de distanțare socială au necesitat o reevaluare rapidă a modului în care operăm, cu accent imediat atât pe siguranța clienților noștri, cât și a angajaților. Totodată, efectele din lanțul de aprovizionare ne-au obligat să regândim procese și să găsim soluții, iar războiul din Ucraina a perturbat și mai mult lanțurile de aprovizionare, crescând costurile operaționale.
Creșterea inflației din ultimii ani a fost, și ea, o provocare din cauza efectului pe care l-a avut și îl are în continuare asupra puterii de cumpărare a consumatorilor și asupra costurilor retailerilor.
Fiecare dintre aceste situații a testat reziliența, agilitatea și capacitatea de adaptare a companiei și pot spune că efortul depus de echipa noastră pentru a gestiona toate aceste situații dificile a fost factorul care ne-a ajutat să trecem prin ele continuând să ne menținem misiunea de a le oferi clienților noștri produse la cel mai bun raport calitate-preț și de a fi locul preferat din care românii își fac cumpărăturile.
Diferențiatorii companiei
Cum spuneam și la una dintre întrebările anterioare, modelul nostru de business se bazează pe un portofoliul cu peste 80% de produse marcă proprie în sortimentul permanent, un element diferențiator pentru noi, Lidl. În cei peste 12 ani de prezență în România, multe dintre mărcile proprii Lidl s-au transformat în branduri pe care clienții le îndrăgesc, în care au încredere și pentru care vin la Lidl, cum ar fi Cămara Noastră, Alesto, Pilos sau Lupilu. Un alt diferențiator important este respectul pe care îl acordăm echipei noastre, respect care se traduce și prin pachetul de beneficii oferit angajaților. Toți cei peste 12.000 de membri ai echipei Lidl beneficiază de un salariu de încadrare care depășește salariul minim net pe economie. Este o prioritate fundamentală pentru noi să asigurăm o bunăstare financiară pentru toți angajații noștri, deoarece știm cât de importantă este contribuția fiecăruia la succesul companiei. Ne angajăm să oferim pachete salariale și de beneficii care reflectă valorile și performanța noastră și care sunt în concordanță cu dinamica pieței muncii și contextul economic actual. Acestea sunt adaptate continuu la contextul economic și la nevoile angajaților, incluzând asigurări de sănătate, bonusuri și programe de dezvoltare profesională. Rezultatele ultimei noastre analize confirmă că suntem compania care oferă cele mai mari pachete salariale și de beneficii din industria retailului alimentar.
Valorile și principiile de bază
Valorile și principiile care ne-au ghidat constant în luarea deciziilor și conducerea afacerii noastre se concentrează în mod fundamental pe sustenabilitate, performanță și respect.
Sustenabilitatea stă la baza strategiei noastre de business. Responsabilitatea, comerțul echitabil și producția sustenabilă reprezintă aspecte extrem de importante în cadrul proceselor noastre. Este foarte important pentru noi, Lidl, ca dezvoltarea companiei să aibă un impact pozitiv asupra societății, pe termen lung.
Respectul este, de asemenea, un principiu central în tot ceea ce facem. Respectul față de clienții noștri se manifestă prin oferirea unei experiențe de cumpărături ușoare și prin accesul la produse de înaltă calitate la prețuri accesibile. De asemenea, respectul ne definește și la nivel de angajator, oferind un mediu de lucru sigur și incluziv și promovând dezvoltarea profesională continuă. Respectul față de partenerii noștri se reflectă în relații de business transparente, care promovează practici corecte și reciproc avantajoase.
Planurile de viitor și strategiile
Planurile noastre pentru următorul deceniu se concentrează pe expansiune și inovație continuă. În acest sens, strategiile noastre vizează creșterea rețelei de magazine și consolidarea lanțului nostru de aprovizionare, precum și diversificarea sortimentului de produse.
Extinderea rețelei de magazine este o prioritate clară, ne propunem să creștem numărul de magazine, ceea ce va permite nu doar să ajungem la mai mulți consumatori, dar și să generăm noi locuri de muncă.
În ceea ce privește lanțul de aprovizionare, ne concentrăm pe extinderea colaborărilor cu producătorii locali. Acest lucru susține economia locală și ne permite să oferim produse proaspete și de calitate clienților noștri, minimizând în același timp amprenta de carbon prin reducerea distanțelor pe care le parcurg produsele până la rafturile magazinelor.
De asemenea, vom continua să diversificăm sortimentul de produse proaspete, răspunzând astfel la cererea tot mai mare pentru opțiuni sănătoase și sustenabile. Acest lucru include extinderea ofertei noastre de produse bio, locale și de sezon.
Aceste strategii sunt concepute nu doar pentru a răspunde nevoilor actuale ale pieței, dar și pentru a anticipa schimbările viitoare, asigurându-ne că rămânem relevanți și competitivi în peisajul dinamic al retailului alimentar din România.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.