FacebookTwitterLinkedIn

Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care omul de afaceri Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.

Tribunalului Bucureşti: „În temeiul dispoziţiilor art. 460 alin.1 C. proc. pen. dispune suspendarea executării sentinţei penale nr. 701/26.09.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr.888/08.08.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia II Penală, în dosarul nr.25497/3/2012.”

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Pe 8 august 2014, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare pe Dan Voiculescu, iar Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA, a primit 8 ani de închisoare, fiind stabilit un prejudiciu de aproximativ 60 de milioane de euro.

Din vara lui 2021, statul a recuperat 18 milioane de euro din prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA, notează G4media.

Dan Voiculescu a ieșit din penitenciar după numai 3 ani de detenție, în iulie 2017, pentru că avea peste 60 de ani și a executat doar o treime din pedeapsă.