Ajay Banga, preşedintele Băncii Mondiale, a declarat că este „absolut deschis” la ideea de a gestiona un fond pentru Ucraina care ar urma să elibereze un împrumut acordat de ţările G7, pe baza veniturilor generate de activele ruseşti îngheţate, cel puţin în scopuri non-militare.
La reuniunea de la Stresa (Italia) a miniştrilor de Finanţe din G7, la care va fi discutat conceptul unui astfel de împrumut, Ajay Banga a subliniat că Banca Mondială are o amplă experienţă cu gestionarea unor astfel de fonduri oferite de donatori în scopuri non-militare, inclusiv unul pentru Afganistan, şi ar putea „reproduce” acest model pentru un împrumut acordat Ucrainei.
Ajay Banga a precizat că nu a fost contactat de Trezoreria americană şi nici de guvernele din G7 cu privire la acest subiect dar că ar fi pregătit să se ocupe de acest dosar. El a mai spus că nu este inclus în discuţiile G7 privind finanţarea Ucrainei, conform Agerpres.
Ajay Banga: „Aş putea gestiona un fond de acest tip. Aş avea nevoie de garanţii, aş avea nevoie să fiu sigur că oamenii înţeleg cum să îl utilizeze.”