𝐌𝐢𝐫𝐜𝐞𝐚 𝐂ă𝐫𝐭ă𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜âș𝐭𝐢𝐠𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐚𝐧 𝐚𝐥 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐭𝐢𝐠𝐢𝐨𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐦𝐢𝐮 𝐥𝐢𝐭𝐞𝐫𝐚𝐫 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧 𝐓𝐡𝐞 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐃𝐮𝐛𝐥𝐢𝐧 𝐋𝐢𝐭𝐞𝐫𝐚𝐫𝐲 𝐀𝐰𝐚𝐫𝐝 𝐜𝐮 𝐫𝐨𝐦𝐚𝐧ul 𝑺𝒐𝒍𝒆𝒏𝒐𝒊𝒅, 𝐛𝐞𝐬𝐭𝐬𝐞𝐥𝐥𝐞𝐫 𝐚𝐥 𝐄𝐝𝐢𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐇𝐮𝐦𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚𝐬.
Ediția în limba engleză a apărut în traducerea lui 𝐒𝐞𝐚𝐧 𝐂𝐨𝐭𝐭𝐞𝐫, la Deep Vellum Publishing, în toamna lui 2022, și a fost considerată una dintre cele mai bune cărți ale anului, bucurându-se de cronici elogioase în numeroase publicații importante precum The New York Times, The New Yorker, Publishers Weekly, The Financial Times, iar în aprile 2023 a fost distinsă cu Los Angeles Times Book Prize for Fiction, conform unui mesaj postat pe Facebook de Lidia Bodea, directoarea Editurii Humanitas.
Mircea Cartarescu este primul autor român distins cu acest premiu, iar romanul 𝑺𝒐𝒍𝒆𝒏𝒐𝒊𝒅 a fost singura traducere finalistă din acest an.
Printre câștigătorii din anii precedenți s-au numărat Orhan Pamuk, Michel Houellebecq, Herta Müller, Javier Marías, Colm Tóibín și Jim Crace.
Publicat în 2015 la Humanitas și apărut în numeroase ediții, 𝑺𝒐𝒍𝒆𝒏𝒐𝒊𝒅 a fost tradus până acum în spaniolă, catalană, suedeză, franceză, germană, slovacă, bulgară, croată, italiană, daneză, neerlandeză, engleză, norvegiană și maghiară.