FacebookTwitterLinkedIn

Producătorul de material rulant a livrat, sâmbătă, către municipiul Timișoara primul tramvai din lotul de 17 pentru care a semnat contractul la începutul anului.

Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 33 de milioane de euro, ceea ce înseamnă  în jur de 1,9 milioane de euro per tramvai. Toate tramvaiele vor fi livrate la Timișoara pâna la sfârșitul anului 2024.

„Urmează ca anul acesta în Timișoara să ajungă un lot de 17 tramvaie noi. Fac parte din finanțarea record de 75 de milioane de euro pe care am câștigat-o anul trecut prin PNRR și cu care urmează să modernizăm întreaga flotă de transport public din Timișoara (…)”, a explicat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Cele 17 tramvaie de culoare galbenă vor avea o lungime de aproximativ 30 de metri, o capacitate de transport de 251 de locuri, podea 100% coborâtă și aer condiționat. De asemenea, acestea sunt dotate cu încălzire, Wi-Fi, GPS, panouri LED, sisteme de climatizare, sisteme de avertizare în caz de coliziune, reprezentând o investiţie în viitorul mobilităţii urbane din municipiul Timişoara.

Tramvaiele pot funcţiona autonom, pe baza bateriei, fără a fi conectate la reţeaua electrică, pe o distanţă de până la 70 de kilometri.

„Tramvaiul cu baterie produs de Bozankaya este o inovație tehnologică care va aduce beneficii semnificative pentru oraș, oferind o opțiune de transport mai ecologică și mai eficientă energetic. Este un pas important către un viitor mai sustenabil pentru întreaga comunitate”, a completat și Aytunc Gutay, președintele CA al companiei Bozankaya.

Fondată în urmă cu aproape trei decenii în Germania, cu o rapidă extindere în Turcia, Bozankaya are experiență ca inovator în dezvoltarea și fabricarea vehiculelor ecologice pentru transportul public urban. Bozankaya deține drepturile de proprietate intelectuală asupra vehiculelor și tehnologiei produse în centrele de cercetare din Ankara și în vastele sale unități de producție, cu o suprafață de 100.000 mp.