Operatorul de telecomunicații Digi Communications (DIGI) intenționează să propună acționarilor săi distribuirea unor dividende în valoare de 120 de milioane de lei pentru anul fiscal 2023, urmând ca alocarea să fie votată în cadrul adunării generale a acționarilor din luna iunie.
Propunerea companiei constă într-un dividend brut de 1,25 lei pe acțiune, înregistrând o creștere cu 25% față de anul 2022. La prețul de tranzacționare de 56,8 lei pentru o acțiune DIGI în cea mai recentă sesiune de la BVB, randamentul ajunge la 2,2%.
„Ne bucurăm că suntem printre cei mai performanţi emitenţi de la Bursa de Valori Bucureşti în acest an. Considerăm acest lucru ca fiind o recunoaştere a performanţei noastre operaţionale solide şi a încrederii pieţei în direcţia noastră strategică. Suntem în faţa unei oportunităţi excepţionale de a construi un operator de telecomunicaţii de top în Europa, pornit din România. Pieţele noastre principale, România şi Spania, arată o creştere continuă şi rapidă. În paralel, ne pregătim intens pentru lansările comerciale planificate în Portugalia şi Belgia, spre finalul acestui an”, spune Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications.
Digi a continuat să aloce un buget semnificativ de CAPEX pentru extinderea amprentei sale în piețele principale, precum România și Spania, și pentru pregătirea lansării operațiunilor în Portugalia și Belgia, ambele estimate pentru 2024. În 2023, cheltuielile de capital ale Digi Communications s-au ridicat la 730 milioane de euro, îmbunătățind capacitățile rețelei în toate piețele.
Cu toate acestea, compania se concentrează și pe generarea de valoare pentru acționari, mărimea dividendului brut înregistrând o creștere anuală compusă de 24% în perioada 2017-2023.
În 2023, Digi a continuat să crească la nivelul întregului portofoliu de servicii, atingând aproape 23,9 milioane de relații contractuale generatoare de venituri în România, Spania și Italia, reprezentând o creștere de 15% față de anul 2022.
Veniturile consolidate ale Digi au înregistrat o creștere cu 13% în 2023 față de anul precedent, ajungând la 1,7 miliarde de euro, iar EBITDA ajustată a fost de 591,2 milioane de lei, în creștere cu 17%.
Acțiunile DIGI au înregistrat o apreciere cu 30% în 2024 și cu 58% în ultimele 12 luni, având o valoare de piață de 5,7 miliarde de lei.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.