Admiterea României în Programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic național, iar țara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens – informează guvernul.
Guvernul precizează că pentru scăderea ratei de refuz sub pragul de 3% este nevoie de sprijinul tuturor românilor care dețin sau au deținut viză pentru Statele Unite de tip B1/B2, afaceri și turism.
La Palatul Victoria a avut loc joi o întâlnire pe acest subiect, la care au participat oficialii români și americani.
Vicepremierul Marian Neacșu, șeful cancelariei prim-ministrului, Mihai Ghigiu, și coordonatorul național pentru Programul Visa Waiver, consilierul de stat Valentin Vătăjelu, s-au întâlnit la Palatul Victoria cu Rena Bitter, secretarul adjunct pentru afaceri consulare din Departamentul american de Stat, informează RRA.