FacebookTwitterLinkedIn

Şocurile interne din G20, principalele economii emergente, au un impact din ce în ce mai mare asupra creşterii economice din ţările bogate, arată un raport publicat de Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Ţările G20, un grup care include ţări variate precum China, a doua economie a lumii, sau Argentina, o ţară vulnerabilă la intrarea în incapacitate de plată, au devenit atât de integrate în economia mondială, în special prin schimburile comerciale şi lanţurile de aprovizionare cu materii prime, încât acestea „nu mai sunt pur şi simplu la capătul care suferă de pe urma şocurilor globale”, conform Agerpres.

Fondul Monetar Internațional: „Începând din 2000, consecinţele de pe urma şocurilor interne din G20, în special din China, s-au majorat şi acum au o mărime comparabilă cu şocurile din economiile avansate.”

Potrivit acestui raport, şocurile interne din China pot explica până la 10% din variaţiile de output din alte economii emergente după trei ani, şi 5% în economiile avansate, în timp ce şocurile din alte economii emergente din G20 pot fi responsabile pentru o variaţie de până la 4% a output-ului în alte economii emergente şi avansate.

Caracterul integrat al economiilor scoate în evidenţă riscurile la adresa ţărilor bogate de pe urma şocurilor din ţări îndepărtate dar şi impulsul pe care l-ar putea primi dacă economiile lor se consolidează din nou.

G20 reunește state care generează 85% din activitatea economică a lumii şi aproape două treimi din populaţia planetei. Începând din 2000 şi până în prezent cele mai mari 10 economii emergente din G20 (Argentina, Brazilia, China, India, Indonezia, Mexic, Arabia Saudită, Africa de Sud şi Turcia) şi-au dublat ponderea pe care o ocupă în PIB-ul global.