Cererea pentru mașinile electrice s-a redus semnificativ, semn că șoferii se întorc la benzină. Cota de piață a vehiculelor electrice cu baterie (EV- electric vehicles) a scăzut luna trecută, potrivit The Telegraph, în contextul în care mașinile hibride și cele cu motor pe benzină au înregistrat cea mai puternică creștere în Europa.
În Marea Britanie vânzările de motoare pe benzină au crescut cu 9,2% și au reprezentat mai mult de jumătate din total, în timp ce mașinile hibrid plug-in au înregistrat o creștere de 37%. Creșterea EV în luna martie – 3,8% față de acum un an, comparativ cu o creștere de 10% în piața totală de mașini – a fost condusă exclusiv de achizițiile de flote, pentru că partea de vânzare către persoanele fizice a scăzut, potrivit The Telegraph.
Aceste rezultate, dacă vor deveni o tendință solidă, vor demonstra că pe termen scurt și mediu piața pentru mașinile electrice este limitată. Cei care au adoptat de timpuriu tehnologia EV, dorind să conducă un vehicul cu emisii zero, au făcut deja trecerea, iar masa mare se dovedește mai reticentă.
Un EV costă semnificativ mai mult decât un model similar diesel sau pe benzină, ceea ce reprezintă un impediment major. Îngrijorările legate de infrastructura de încărcare puțin răspândită în Marea Britanie – la fel ca în restul Europei – continuă să alimenteze anxietatea legată de autonomie.
În încercarea de a stimula achizițiile de EV, producătorii auto au oferit – cu precădere în Marea Britanie – stimulente cum ar fi finanțarea cu 0% dobândă și fără avans, precum și pachete care includ service și întreținere. Însă aceste “oferte convingătoare” ale producătorilor nu pot fi susținute la nesfârșit.
Cel puțin 22% dintre mașinile noi vândute de un producător în acest an trebuie să fie cu emisii zero conform regulilor guvernamentale de zero net. Pragul va crește anual până la 100% în 2035. Producătorii auto se confruntă cu amenzi pentru neatingerea obiectivelor, impozitate la 15.000 de lire sterline pentru fiecare vehicul peste acest prag. Mașinile chinezești mai ieftine încep acum să inunde piețele occidentale și ar putea totuși să accelereze adoptarea EV.
Cu toate acestea, există îngrijorări legate de securitatea mașinilor produse în China, precum și temeri că producătorii subvenționați de statul chinez ar putea submina mărcile occidentale. UE a deschis o investigație antidumping, în timp ce SUA a clasificat EV-urile chinezești drept o amenințare la securitatea națională.