Cu o investiţie de peste 192 mil. lei, finanţare europeană nerambursabilă, Aeroportul Internaţional Timişoara a inaugurat terminalul destinat exclusiv călătoriilor în spaţiul Schengen.
Terminalul a fost construit cu finanţare europeană nerambursabilă (POIM). Noul terminal pentru plecări externe a costat peste 192 de milioane de lei (inclusiv TVA) şi reprezintă cea mai mare investiţie din istoria companiei, potrivit datelor companiei.
“După mai bine de 30 de ani, investiţiile au început să ţină pasul cu nevoile de dezvoltare ale comunităţii. Vedem aici o investiţie spectaculoasă, la cele mai înalte standarde, şi acelaşi lucru se întâmplă în multe alte oraşe din ţară, fie că vorbim despre aeroporturile din Iaşi, Craiova sau Târgu Mureş. De asemenea, sunt sute de milioane de euro vor fi investiţi în următorii ani în Portul Constanţa, dar şi în celelalte porturi pe care le avem la Dunăre. Toate aceste învestiţii arată că România este pregătită pentru aderarea cu frontierele aeriene şi maritime la spaţiul Schengen”, a spus premierul Marcel Ciolacu, la ceremonia de inaugurare a noului terminal.
Începând cu 31 martie vor fi ridicate controalele de frontieră pentru cetăţenii statelor Schengen, la frontierele aeriene şi maritime, iar persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre Schengen făsă a fi supuse controalelor de frontieră.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania