Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a anunțat că, în curând, românii vor putea achita facturile cu cardul direct la poștaș. În acest scop, Poșta Română a cumpărat 7.000 de dispozitive mobile.
Bogdan-Gruia Ivan: „Din datele pe care le am, Poșta Română a făcut o achiziție de 7.000 de PDA-uri, adică dispozitive care permit procesarea de plăți direct la persoană, atunci când merge poștașul fie să aducă o factură, ea poate să fie plătită instant cu cardul, direct folosind acest PDA.
Din datele mele, sunt 7.000 de instrumente achiziționate care vin împreună cu imprimante mobile pentru a emite automat și acel bon fiscal. E un pas extrem de important. A fost făcută prima plată ca și test. Este evident că în urma discuțiilor pe care o să le port, atât cu managementul Poliției Române, cât și cu cel al Poștei Române, cât și cu sindicatele, o să le solicit un calendar în care va fi implementată această tehnologie. Eu le cer în cel mai scurt timp să fie implementate”, conform RRA.
Astfel, atunci când merge poştaşul să aducă o factură, aceasta va putea să fie plătită instant cu cardul.
Miercuri, a fost efectuată prima plată-test pentru a se verifica funcţionarea sistemului.