Dacă răsfățul înseamnă lux, atunci spa-urile deschise de branduri exclusiviste precum Bulgari, Dior, Baccarat și mulți alții sunt „cornucopia” acestei categorii.
Tot mai multe mărci de lux își extind portofoliul cu centre de wellness în nume propriu, o tendință tot mai pregnantă în ultimii ani, când noțiunea de wellbeing a câștigat și mai mult teren, în cea mai mare parte din cauza… de fapt, datorită pandemiei. Tot acesteia i se atribuie, de altfel, și creșterea interesului consumatorilor în segmentul produselor de lux, în toate formele sale. Primele spa-uri „de firmă” datează de la începutul anilor ’90, când brandul Givenchy își amplasa centre de înfrumusețare în hoteluri de lux precum Metropole din Monte Carlo sau Montreux Riviera Monaco și multe altele, deschise și astăzi. Totuși, brandul Elizabeth Arden este considerat pionier în branșă, după ce a introdus primul spa de zi, în 1910.
Însă conceptul modern de spa datează mai degrabă din anii ’80. În următorii 20 de ani, activitățile balneare erau privite ca un răsfăț pentru femeile bogate și se practicau în grupuri, pentru a sărbători ocazii sociale. Ceva mai recent am asistat la o creștere globală semnificativă în industria spa, amplificată cu precădere după anul 2000, dar mai ales după pandemie, când se presupune că oamenii și-au rafinat preferințele. Au apărut, astfel, noi nume în zona de wellbeing, în vreme ce mărcile deja prezente în piață și-au consolidat poziția cu noi inaugurări în cele mai exclusiviste locații.


DIOR
Brandul Dior a deschis cel mai nou spa din colecția sa la Hôtel Plaza Athénée, care se alătură celor două centre de același gen amplasate la hotelul Cheval Blanc din Paris și la Hôtel du Cap-Eden-Roc din Antibe. Precursoarele spa-urilor deschise de Dior au apărut însă încă din anii 2000, sub formă de „institute” de frumusețe, plasate strategic în cele mai mari dintre magazinele brandului. De asemenea, Dior și-a făcut deja un obicei din a organiza experiențe de wellness pe perioade limitate, cum a fost cazul spa-ului de la bordul unui vas de lux care naviga pe Sena, în această vară. Dior Spa Hôtel Plaza Athénée este un sanctuar al răsfățului situat pe prestigioasa Avenue Montaigne din Paris. Spa-ul este amplasat într-un adevărat palat al luxului, care oferă cazare în camere și suite cu băi de marmură. Dior Spa oferă o experiență senzorială unică și personalizată, cu efecte revigorante instantanee și de durată lungă. Este disponibilă o gamă generoasă de tratamente faciale și corporale, completate de tehnici profesionale de ultimă generație, care includ electrostimulare și/sau crioterapie. Inovația exclusivă Dior Light Suite, disponibilă doar la Plaza Athénée, este și prima de acest gen într-un hotel de lux parizian. În esență o cabină de terapie cu lumină, încăperea are încorporate în plafon LED-uri care reproduc perfect lumina soarelui. Dezvoltate în colaborare cu un medic specialist, cele trei terapii de somn combină expertiza Dior cu acest echipament pentru a reechilibra somnul și energia sau pentru a trata jet lag-ul.


BACCARAT
Faimosul hotel Baccarat din New York, cu candelabre și decorațiuni ale brandului specializat în prelucrarea cristalului cu același nume, găzduiește un spa luxos, pus la punct în colaborare cu marca de skincare La Mer. Spa de La Mer de la Baccarat Hotel & Residences oferă o experiență personalizată și unică, bazată pe formulele prestigioasei mărcii La Mer, cu ingrediente de origine marină, obținute prin bio-fermentație. Picturile murale din camerele de tratament sub formă de alge marine, subtile și abstracte, oferă indicii despre ingredientul-cheie din prețiosul Miracle Broth al La Mer. Spa de La Mer și-a făcut deja o reputație cu tratamentul La Mer Baccarat, un facial de 90 de minute conceput ca o experiență multisenzorială calmantă, relaxantă, revigorantă și superhidratantă. Folosind exclusiv produse La Mer, acesta cuprinde o exfoliere cu pudră de diamant, urmată de un masaj facial cu cristale Baccarat (unul roșu, reprezentând Baccarat – cald și stimulator – și unul albastru, reprezentând La Mer – cu efect de calmare și netezire). Apoi se aplică o mască specială, folosind o doză foarte concentrată de La Mer Miracle Broth, care nu poate fi cumpărată niciunde în lume, deoarece este folosită doar la acest spa.




GUERLAIN
Spa-ul Guerlain de la Raffles London at The OWO este o destinație inegalabilă de wellbeing din Londra, oferind o combinație holistică de frumusețe, stare de bine și antrenament activ. Situat în fosta clădire Old War Office, cunoscută astăzi ca The OWO, Raffles London ocupă una dintre cele mai semnificative adrese din capitala Regatului Unit. Recent încoronat de Best Spa Guide drept Best New Spa – Guerlain Spa de la Raffles London at The OWO este o capodoperă arhitecturală uimitoare care captivează simțurile și hrănește sufletul, pentru o revitalizare profundă a sinelui. Alegerea brandului Guerlain pentru a deschide primul său spa din Regat (alte trei se află în Franța și Elveția) este, prin urmare, firească și nu se lasă cu nimic mai prejos față de prestigiul edificiului istoric sau al lanțului de ospitalitate de lux. Proiectat de studioul de design interior Goddard Littlefair, spa-ul, care se întinde pe patru niveluri, oferă o gamă largă de facilități, inclusiv un studio de mișcare, o piscină de 20 de metri, o piscină de vitalitate, saune și băi de aburi. Tratamentul exclusiv Spirit Of London, disponibil doar la The Owo, a fost creat pentru a aduce armonie corpului, minții și spiritului, combătând tensiunea post-călătorie, factorii de stres din mediu sau un stil de viață alert, și putând reechilibra toate ciclurile naturale de energie. Există și tratamente de înfrumusețare expres, la l’Atelier Guerlain, precum și alte ritualuri ample, practicate în cele nouă săli de tratament și alte două suite VIP.


BULGARI
Bulgari Spa este una dintre cele mai cunoscute oaze de relaxare, un refugiu urban luxos pentru minte și corp, disponibil în hotelurile omonime deținute de marca de lux. Bulgari Spa din Milano este primul și unul dintre cele mai cunoscute centre de wellbeing ale mărcii. Situat într-un palat milanez renovat datând din secolul al XVIII-lea, în inima orașului Milano, interiorul spa-ului este spațios și elegant, decorat cu o opulență… minimalistă, de la piscina acoperită cu plăci din aur pur care este iluminată de lumina naturală filtrată prin pereții de sticlă și până la încăperile private de tratament. Cea mai recentă dintre lansările lanțului de ospitalitate este hotelul Bulgari din Roma, un adevărat templu al bunăstării care evocă atmosfera băilor antice romane, având coloane din marmură care se ridică din piscină și sticlă colorată care scaldă spațiul într-o lumină caldă. Cu o suprafață de 1.500 de metri pătrați, spa-ul găzduiește opt săli de tratament, o suită spa de ultimă generație, cu o baie de onix verde și o piscină interioară de 20 de metri, decorată cu mozaicuri strălucitoare, care se inspiră din motivele folosite în celebrele Băi ale lui Caracalla. Tratamentele spa exclusiviste disponibile în spa-ul Bulgari sunt concepute de Augustinus Bader, care oferă multiple variante de ritualuri de înfrumusețare. De asemenea, spațiul găzduiește un centru de fitness care practică o metodă de antrenament – Workshop Gymnasium – creată exclusiv pentru Bulgari de către Lee Mullins.


ARMANI
Giorgio Armani deține două centre de wellness, la Milano și Dubai, în cadrul hotelului situat în cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa. Marca a mai avut un centru spa și în celebrul Ginza Tower din Tokio, dar a fost închis la 11 ani de la inaugurare, după ce contractul de închiriere a ajuns la final. O oază de pace și liniște în inima dinamicului emirat Dubai, Armani Spa din cadrul hotelului Armani Burj Khalifa se întinde pe o suprafață de aproape 1.200 de metri pătrați. Conceptul Armani Spa întruchipează stilul de viață și filozofia de design a lui Giorgio Armani, oferind o experiență personalizată și unică ce folosește formulele revoluționare de skincare ale mărcii. Terapiile spa au fost concepute pentru a îndeplini diferite obiective. „MU” satisface dorința de relaxare și liniște; „Libertà” încurajează libertatea de mișcare și calmarea durerii fizice, în timp ce „Fluidità” sporește vitalitatea, restabilind echilibrul intern. Aceste tratamente terapeutice sunt îmbunătățite cu uleiuri esențiale de iasomie și jad personalizate, parfumate natural, de la Armani. Fiecare experiență este completată de băi termale secvențiale, piscină și proceduri de relaxare. Spa-ul este dotat cu o piscină de marmură în alb-negru, cu șezlonguri luxoase sub un baldachin de-a lungul piscinei. Centrul de wellness are patru camere de tratament de lux și o sală de antrenament de elită.
